Culorile uitarii – dr. Vasi Radulescu
Am impresia ca dr. Vasi Radulescu scrie asa cum respira, fara a inceta sa ma surprinda de fiecare data si sa ma faca sa ma intreb cand oare mai are timp sa faca atat de mult bine, cum oare nu oboseste sa intinda mereu mana lui catre cei care il asteapta...
Inca de la inceput, din primele pagini, zarim asezata cuminte o dorinta, dorinta marturisita a autorului:
„Sper ca lectura de fata sa fie una placuta si sa se impleteasca armonios cu Draga inima, iar cand trage linie, cititorul sa aiba multe de castigat: liniste, notiuni utile, traire genuina, chiar vindecare, inspiratie pentru savarsirea de bine.”
Culori ale amintirilor noastre sau amintiri infrumusetate in culori prietenoase? Fiecare decide pentru el, in deplina cunostinta de cauza, ce culoare sa presare din abundenta peste fiecare amintire. Galbenul poate insemna bucurie sau onoare, rosul gratie, demnitate si potenta, albastrul s-ar potrivi pentru raceala sau contemplatie, pentru ochiul uman verdele ar fi cea mai prietenoasa culoare...si lista atributelor specifice fiecarei culori ar putea fi oricand si oricat completata fara teama de a aseza ceva inutil sau nepotrivit in preajma unei culori: „Avem nevoie de tot mai multe lucruri in aparenta, cand in esenta am avea nevoie de atat de putine: culori, povesti, iubire, calm, uimire.”
Pe alocuri m-am simtit coplesita de prea multi termeni medicali, insa in final totul s-a limpezit rapid, cand, pe scena luminata de atatea culori, a urcat domnul D., aducandu-si cu demnitate povestea, o poveste colorata pe final cu mult galben, bucurie si onoare.
https://bookzone.ro/produs/culorile-uitarii/
Povestea domnului D. are menirea de-a ne trage putin de maneca si de-a ne trezi din amortire, incetand sau macar incercand sa nu mai fim nepasatori fata de semenii nostri chinuiti de angoase, demente, tulburari ale echilibrului lor interior. Doar atunci lumea va fi mai buna si rostul nostru va avea poate culoare verde (de ce nu?), cand ne vom opri in a-i judeca cu lejeritate pe cei carora viata le-a mai presarat, din greseala, prea mult gri sau chiar negru. Empatia ar fi intelept sa o avem atarnata intr-o traistuta, chiar daca nu fermecata, ca un scut ce ne invata ca ziua de maine poate fi colorata si pentru noi in nuante mai inchise decat ni le-am dori, ca viata trebuie traita neincetat cu uimire si sa nu uitam sa vedem frumusetea fiecarei culori: “ Culorile nu trebuie uitate. Ele sunt repere veritabile pentru amintiri, chiar si pentru cele plasmuite de creierul nostru.”
Sa fiti inconjurati, protejati si calauziti de culorile amintirilor nepieritoare, din suflet si din gand!
Photo by: bookzone.ro
Postat de: Silvia-Filip Marți, 01 Octombrie 2019
Culorile uitarii, carti, recenzie carte, Vasi Radulescu, culorile amintirilor.
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
