Casa Luca Elefterescu, din Ploiesti
Una din cladirile, monument istoric, ale municipiului Ploiesti (datata 1890), propusa pentru demolare, de catre autoritatile comuniste, la sfarsitul anilor ’60 din secolul al XX-lea, era cea de pe (actuala) strada Nicolae Simache Nr. 1.
Pentru evitarea acestui „dezastru”, profesorul de istorie Nicolae Simache, propune autoritatilor locale, mutarea Muzeului Ceasului, infiintat de el in anul 1963, intr-o sala din Palatul Culturii, in aceasta casa care isi pastrase intacta si neschimbata, arhitectura de sfarsit de secol al XIX-lea, asta in ciuda cutremurului din 1940 si a bombardamentelor asupra Ploiestiului din timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial.
Decizia autoritatilor comuniste era legata si de istoricul cladirii care apartinuse lui Luca Elefterescu, liderul conservatorilor prahoveni, fost deputat si prefect al judetului si care ar fi putut aminti “oamenilor muncii” despre vremurile democratiei la romani, mai ales ca Luca Elefterescu se numarase printre participantii la miscarea antimonarhista, cunoscuta sub denumirea de Republica de la Ploiesti.
Cel mai important lucru al inceputului anilor ’70 a fost mutarea Muzeului Ceasului in Casa Luca Elefterescu si refacerea planurilor urbanistice zonale care nu mai includeau demolarea acestei superbe cladiri care a ajuns la venerabila varsta de 125 de ani. Cutremurul din 1977 a afectat usor si structura de rezistenta a cladirii, insa autoritatile comuniste nu au considerat, niciodata, necesara o restaurare a imobilului.
Evenimentele din decembrie ’89, au gasit acest superb imobil in proprietatea tuturor (Ministerul Culturii, Consiliul Judetean, Ministerul Turismului si a Consiliului Local), totusi responsabilitatea lucrarilor de intretinere si reabilitare a cladirii erau pasate de la o institutie la alta, nimeni nefiind dispus sa investeasca bani intr-o institutie muzeala. Cum se intampla intotdeauna, in astfel de situatii, cladirea incepe sa se degradeze de la un an la altul, iar inscrierea ei in Lista Monumentelor Istorice din Romania cu seria PH-II-m-A-16296 fac operatiunea de restaurare tot mai costisitoare si mai indepartata.
Iata insa ca in anul 2013 (la o jumatate de secol de la inaugurarea muzeului) Consiliul Judetean Prahova, decide mutarea temporara (pana in august 2015) a Muzeului Ceasului in sala Auditorum din cladirea Muzeului Judetean de Istorie Prahova si demararea unor ample si necesare lucrari de restaurare a cladirii Casa Luca Elefterescu, readucandu-i (speram cu totii) stralucirea si grandoarea de secol XIX si scotandu-i in evidenta arhitectura sa in stil neogotic cu influente austriece.
In orice caz semnatarul acestor randuri isi ia angajamentul ferm, in fata cititorilor, sa revina cu un nou articol si cu noi fotografii dupa finalizarea acestor lucrari de consolidare si de restaurare!
Postat de: Robert-Codescu Luni, 12 Ianuarie 2015
muzeul ceasului, Palatul Culturii
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai elegante ceasuri de dama in 2025: modele care cuceresc scena fashion
- Contraindicatiile RMN: cand si de ce nu este indicat
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
- Curatarea pardoselilor din gresie, lemn si beton: ce detergent folosesti?
- Procedurile legale pentru import/export folosind containere maritime