Noapte Sfanta de Craciun
Ma apropii de fereastra si privesc cerul calm. Norii s-au risipit, iar stelele stralucesc mai tare decat de obicei, aruncand din cand in cand cate un zambet. Timpul revarsa peste noi momente magice, iar bunatatea coboara pe pamant, vestind o noapte Sfanta.
Inchid ochii si imi imaginez steaua de la Rasarit. As vrea sa o urmez si eu, asa cum magii au urmat-o candva, pentru a se inchina pruncului Iisus. Tacerea este risipita deodata de clinchete de zurgalai, urmate de glasuri cristaline care-mi ating sufletul. Disting notele muzicale si cuvintele legate intr-un cantec imi bucura inima. Este un colind.
„Sus, la poarta Raiului...” se aude in departari.
Da, acolo ma simt si eu.
Vocile inaltatoare ma fac sa cred ca sunt ratacita in alta lume. Cuvintele sunt vii si pare ca ingerii canta in cor cu noi. Vad cum aripi de inger coboara din cer, gata sa ocroteasca lumea. Simt cum tot ce este mai bun si mai sfant se revarsa asupra lumii, asternandu-se in cele mai frumoase forme. Lucruri simple cu o valoare infinita, inexplicabila. Gesturi, imbratisari, ganduri bune, emotii, lacrimi de bucurie, revederi. O lume de poveste, mai buna, mai calda, mai dornica de a face bine. Simt atmosfera de sarbatoare care pluteste in vazduh. Intunericul care desparte cerul de pamant se risipeste brusc, lasand o lumina sa-mi umple sufletul de pace si bucurie. O putere divina pare ca a risipit orice urma de intuneric. Simt cum bunatatea din mine se trezeste la viata, alungand tot ceea ce imi ranea sufletul. Bucuria care imi invadeaza trupul ma face sa nu mai vreau sa ma trezesc din visare.
Sunt peste tot si nicaieri, pierduta undeva departe, pe cer sau pe pamant, amortita intr-un vis. Parca evadez din realitate, iar sufletul meu se inalta mai mult decat de obicei. Este liniste, dar nu simt deloc teama, caci lumina dumnezeiasca ma ocroteste si ma inalta in iubire. Frigul s-a topit in fata luminii, iar intunericul nu-si mai gaseste locul. Timpul se scurge incet, iar eu simt ca aceasta este clipa mea. Nu stiu unde sunt. Poate pe un nor sau pe o stanca in mare. Nici nu mai conteaza. Atat timp cat sunt ascunsa intr-o lume a mea. Totul in jur este magie, iar eu simt cum incep sa plutesc, asemenea fulgilor care se leagana prin vazduh. Sunt pierduta undeva, departe, pentru o clipa sau o eternitate. Deodata deschid ochii si percep simturile din nou. Simt cum mirosul de cozonac inunda camera. Vad bradul care aduce cu sine o bucatica din natura. Este decorat si pregatit de sarbatoare. Casa isi primeste oaspetii.
In vazduh rasuna iarasi clinchete de zurgalai, iar glasurile cristaline imi ating sufletul:
„Sus, la poarta Raiului...”.
Simt cum magia ma invaluie din nou. Si nu vreau sa ma trezesc din visare.
Un articol de: Gabriela Barbu
Postat de: Redactor-Colaborator Marți, 23 Decembrie 2014
nasterea Domnului, noaptea de Craciun, colinde de craciun
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
