Controlul medical pe varste, teste medicale necesare
Pentru mentinerea sanatatii cea mai buna metoda este controlul medical. Descoperindu-va punctele slabe, el va permite sa reactionam imediat, evitand astfel, complicatiile. Exista o serie intreaga de maladii, ca de exemplu, diabetul zaharat, excesul de colesterol, sau hipertensiunea, pe care specialistii le numesc ''silentioase''. Pentru ca, realmente, ele evolueaza de-a lungul anilor, fara a prezenta niciun simptom.
Dar atunci cand simptomele se fac remarcate, este vorba, adesea, de complicatii cu consecinte grave: diminuarea vederii, a motricitatii picioarelor (in cazul diabetului) sau accidente vasculare cerebrale (in cazul hipertensiunii).
Controlati-va, in mod regulat, starea sanatatii. In functie de ereditatea genetica si de modul de viata, suntem predispusi - in masura mai mare sau mai mica la anumite boli: glaucom, dereglari ale glandei tiroide, hipertensiune arteriala, cancer.
Pentru a va veni in ajutor, va prezint in continuare un ''calendar'' care va va indica controalele la care va trebui sa va supuneti. Fara a fi ipohondri, este bine de stiut ca, un control stomatologic se face o data pe an chiar daca nu acuzati dureri sau alte probleme dentare si ca vaccinul antigripal se face tot o data pe an, toamna.
Pentru femei: frotiul sau testul Babes Papanicolau, din doi in doi ani. Incepand de la 20 ani, medicul dvs ginecolog va va face un frotiu cervico-vaginal, pe care il va repeta din doi in doi ani. Aceasta prelevare permite depistarea unei anomalii la nivelul celulelor, inainte ca ea sa degenereze in cancer. Daca luati pilule anticonceptionale, va trebui sa faceti o analiza a sangelui pentru verificarea colesterolului, a trigliceridelor si a transaminazelor.
Mamografia, o data la doi ani: incepand de la 40 de ani, acest examen permite depsitarea unui eventual cancer intr-un stadiu precoce. Se recomanda in special daca exista antecedente in familie (este vorba de cancerul de san). Controlul devine sistematic dupa varsta de 50 de ani.
Dozajul hormonal, de la caz la caz: se face in completare la frotiu-in preajma menopauzei. Scopul? Pentru a evalua amploarea reducerii estrogenilor, in caz ca aveti transpiratii nocturne sau alte simptome ce prevestesc menopauza.
Examenul glandei tiroide, daca este cazul: dupa 40 de ani, la persoanele cu antecedente de cancer tiroidian in familie. Dereglari apar, dupa sarcina sau la menopauza. Daca aveti simptome neobisnuite (transpiratie, palpitatii, scadere in greutate, insomnii, iritabilitate), prezentati-va la un control mai amplu (palpare, ecografie, dozaj hormonal, eventual scintigrafie).
Osteodensitometrie, daca este nevoie: la menopauza, medicul va va face un control pentru masurarea densitatii osoase, mai ales daca sunteti mai slabe, fumati sau ati fost fumatoare. Sau daca mama dvs a suferit diverse fracturi, pe la 60 de ani, in special la incheietura mainii.
Autopalparea sanilor: este un examen care permite depistarea unui nodul neobisnuit sau o scurgere de lapte, in afara alaptarii, si trebuie efectuat la circa o saptamana inainte de ciclu.
► Culcati-va pe spate cu mana dreapta sub cap si palpati-va sanul drept, cu mana stanga, executand cercuri concentrice pornind de la mamelon. Strangeti mamelonul usor intre degete, pentru a va convinge ca nu exista nicio scurgere, si reluati palparea pe cealalta parte.
► Stati in fata oglinzii cu mainile intinse de-a lungul corpului si examinati-va sanii. Ridicati apoi bratele deasupra capului si incercati sa depistati eventualele proeminente sau retractari ale pielii.
Analiza sangelui: incepand de la 40 de ani, o data la doi ani, daca nu aveti o igiena de viata perfecta, este important sa va faceti un examen sanguin. Pentru ca excesele alimentare repetate, mai mult sau mai putin ''udate'', obosesc organismul si sporesc riscul dezvoltarii unei patologii. O simpla analiza a sangelui permite evidentierea unui diabet, a unui exces de colesterol sau de trigliceride. Frecventa acestor controale variaza la o data pe an la o data la 5 ani, in functie de factorii dvs de risc: ereditate, supragreutate, tabagism.
Dantura, o data pe an: dupa 20 de ani, ne place sau nu, trebuie sa mergem la dentist pentru depistarea cariilor, a afectiunilor gingiilor sau pentru detartraj. Adeseori, acest examen ne scuteste pe viitor de probleme mai grave si de durere.
Examen dermatologic, o data pe an: incepand de la 20 de ani este important ca medicul sa poata urmari evolutia ''micilor anomalii'' pe care le prezinta pielea dvs. Diagnosticate la timp, tumorile cutanate pot fi tratate cu succes. In afara de acestea consultati medicul imediat ce vreun neg isi schimba volumul ori culoarea sau incepe sa sangereze.
Bilant pneumologic sau cardiologic, o data la trei ani sau la 5 ani: dupa 40 de ani, fumatorii inraiti ar trebui sa se supuna unui control pneumologic si cardiologic: masurarea tensiunii arteriale, electrocardiograma, masurarea capacitatii respiratorii. Constatarea ca aceasta din urma este afectata de tutun ar trebui sa-i convinga sa se lase de fumat.
Examen oftalmologic, o data pe an: incepand de la 40 de ani este important sa consultati un oftalmolog, chiar daca nu purtati ochelari. Se estimeaza ca o persoana din doua ignora faptul ca are glaucom. Ori, aceasta afectiune asimptomatica, datorata unei cresteri a presiunii oculare, atrage dupa sine diminuarea campului vizual si o reducere a vederii. Glaucomul nu poate fi inlaturat, dar dezvoltarea lui poate fi incetinita sau oprita.
Controlul tensiunii arteriale, o data pe an: dupa 40 de ani, tensiunea arteriala trebuie controlata in mod regulat. Caci daca este prea ridicata, riscul unei boli cardiace sau al unui accident vascular cerebral se dubleaza.
Coloscopie, o data la 5 ani: dupa 50 de ani, se recomanda depistarea cancerului de colon. Daca insa, exista antecedente in familie (la parinti, frati sau surori), medicul va va recomanda acest control o data la 5 ani, incepand cu varsta de 45 de ani.
Test de memorie, de la caz la caz: incepand de la 50 de ani, daca remarcati (dvs ori cei din anturajul dvs) ca vi se intampla sa aveti goluri de memorie sau usoare absente, va trebui sa va supuneti unui test de memorie. De exemplu: medicul va pune sa memorati 5 cuvinte cerandu-va sa le repetati, dupa o serie de intrebari, din diferite domenii. Este extrem de importanta diagnosticarea precoce a unei probleme de circulatie cerebrala sau a unui inceput de Alzheimer. Tratamentul inceput la timp poate frana evolutia bolii.
Controlul de prostata la barbati, dupa 50 de ani, barbatii sunt expusi unor probleme specifice: adenomul si cancerul de prostata. De aceea, se recomanda depistarea anuala a acestor afectiuni. In cazul unor antecedente familiale, este necesar un examen constand in tuseu rectal+ dozaj sanguin specific, incepand cu 45 ani.
Un articol de: Anca Dinu
Postat de: Redactor-Colaborator Luni, 23 Martie 2015
controale medicale, teste medicale, test papes-papanicolau
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
- Curatarea pardoselilor din gresie, lemn si beton: ce detergent folosesti?
- Procedurile legale pentru import/export folosind containere maritime
- Top 5 cauze ale problemelor renale la caini si cum pot fi prevenite prin controale regulate?
- 3 modalitati de a optimiza spatiul de lucru de acasa