Poti trai saracia lucie si sa fii fericita?
Gazul, lumina, banca, telefonul…In jurul facturilor se invarte viata noastra si uitam sa traim. Uitam sa privim primavara, anotimpurile, uitam sa ascultam frumusetea trilurilor pasarilor. Ratam renasterea naturii, ratam prea-plinul verii, ratam maiestuozitatea toamnei, ratam primii fulgi, cand ar trebui sa ne punem o dorinta – uite, ninge pentru prima data!
Apa, gazul, lumina, banca, telefonul…Traim pentru a le putea plati.Traim pentru altii, in loc sa traim pentru noi.
Ne bucuram cand reusim sa platim datoriile, in loc sa ne bucuram ca a venit toamna, in loc sa savuram frumusetea anotimpului care ne-ar putea inunda si anima fiinta si sufletul, daca i-am da voie. Daca ne-am da voie.
Incotro alergam???
Totul e zadarnicie. Daca nu suntem fericiti, indiferent de numarul banilor din cont, totul e zadarnicie.
Linistea sufleteasca nu se castiga cu bani, ci cu iubire. Daca am intelege asta la timp, am pretui fiecare moment de fericire, alaturi de cel drag, cei dragi, intr-o natura perfecta, in care noi suntem imperfecti, insa am vrea sa ne lasam “tratati” de natura perfecta.
Suntem, din pacate, cariati de nevoile zilnice si uitam sa fim fericiti ca avem copii care ne iubesc, ca avem rude care ne iubesc, ca putem sa ne bucuram de ei, de ceea ce ne ofera natura si, bonus, de faptul ca – pana la urma - am putut plati macar una din facturile restante…
Am trait saracia lucie. Am respirat saracia lucie. Am fost UNA cu saracia lucie. Am mancat untura cu care socrii mei isi faceau pantofii. Le-am “furat” din ea, pentru ca aveam un codru de paine si ne era foame - noi doi, tineri, prea tineri, insa atat de indragostiti! Mai trebuia ceva, pe codrul acela de paine, iar untura aceea era atat de buna, atunci!
Nu aveam lumina, nu aveam aragaz, frigider, mancare, caldura…Nu aveam decat 4 pereti si un acoperis din care curgea apa-stropitoare, cand ploua. Si am si nascut. Trebuia sa imi iau copilul si sa stau cu el in brate, sub umbrela, in pat. Nu aveam bani nici de lapte praf, insa…ne iubeam!
Si cu toate acestea…mai fericita decat atunci, n-am mai fost nicicand. Pare ciudat, insa si eu si sotul meu eram atat de indragostiti, incat totul parea posibil. Si a fost posibil. Pentru ca nu ne-am dat batuti. Ne-am gasit alte “joburi”, mai bine platite – ce inseamna sa fii tanar! - am acoperit casa, sa nu mai ploua…
Eu mergeam si la facultate si, pe drum, imi curgeau sanii, pentru ca alaptam copilul de 1 luna…si mi-era o foame!!! Si nu puteam sa ma concentrez la cursuri, pentru ca aveam pete pe bluza…si mi-era foame!!!
Ideea este ca nu e usor pentru nimeni, la inceput. Insa totul vine pe parcurs, atat timp cat ai incredere si motivatia iubirii impartasite.
Acum…copiii mei sunt mari. Iar noi doi suntem la fel de indragostiti ca in prima zi. Cum? Nu stiu nici eu. Dar sunt fericita ca acum pot privi si anotimpurile, nu numai facturile.
Mai mult…intr-o zi, acum vreo saptamana, am ramas fara lumina. Era o defectiune undeva, la un transformator, dupa cum mi-a spus la telefon dispecera, cand am sunat, disperata ca familia mea statea in intuneric si, mai ales, copiii mei, fara internetul “indispensabil”.
Ne-am adunat toti, vrand-nevrand, in dormitorul matrimonial, si am inceput sa jucam “mima” (m-am rugat de ei multa vreme, insa pana la urma, de plictiseala, au acceptat – n-aveau incotro, atata vreme cat si afara era intuneric si nu aveau ce face)…
Atat de mult am putut sa radem de hilarul situatiilor diverse, la lumina lampii cu baterii, atat de mult ne-am distrat de stangacia fiecaruia de a “imita” diversele expresii sau cuvinte!
La un moment dat, baiatul meu mi-a spus, cu lacrimi in ochi: “mama, am nevoie de psiholog, dupa ce ai mimat ”matca”!” “De ce?”, am intrebat eu, inocenta. “Am dat din maini, ca si cum as fi dat din aripi, si mi-am miscat fundul stanga-dreapta, ca “matca”! V-am facut simbolul stupului!” “Da, zice copilul, dar era ciudat cum dadeai din fund!” …
Acum radem cu totii cand ne amintim de pana de curent. Chiar am fost putin dezamagiti cand s-a reparat.
Asta ne-a unit, ne-a adus impreuna, intr-o era a tehnologiei, in care nimeni nu mai vorbeste cu nimeni, ci fiecare cu prietenii virtuali, traind o viata virtuala.
Concluzia nu este tocmai una universal agreata: tehnologia si bunastarea nu prea ajuta sufletului.
Aceasta mica intamplare nu are rolul de a minimaliza nevoia de confort, pentru ca aceasta nevoie de confort o vom avea mereu. Doar ca mi-a deschis si mie, si familiei mele, o alta perspectiva: bucuria sufletului nu consta in cate conturi ai, cati bani ai, ci BUCURIA vine din punctul 0, al sufletului implinit de bucuria pe care o simtim cand suntem in consonanta cu cei dragi.
Daca am putea intelege asta la timp… am opri noi singuri, macar din cand in cand, lumina.
Un articol de: Teoana
Photo by: pexels.com
Postat de: Redactor-Colaborator Sâmbătă, 18 August 2018
despre fericire
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Creeaza o ambianta Zen intr-un Sushi Bar: idei de amenajare si decor
- Ergoterapia si Parkinson: Cum sa imbunatatesti calitatea vietii prin activitati zilnice
- Microfoanele lavaliera vs. microfoanele shotgun: care este mai potrivit pentru podcast?
- Stilouri Pelikan: ce sa alegi pentru copilul tau?
- De ce sa alegi produse de carmangerie provenite de la ferme certificate?
