Dintre toate natiile, italienii sun singurii care te iau in brate din primul minut
Dumitru Sinu impreuna cu domnul Rosetti, profesorul Ene, Titi Filip, Eugen Stefanescu si Radu Bumbaru se intalnisera cu totii intr-un restaurant din Vancouver, Canada, cand s-a apropiat de ei un personaj destul de ciudat: blond, inalt, spelb si cu ochii inrositi, poate de la aburii alcoolului sau, cine stie, poate de la fumul de tigara ce invaluia ca intr-un nor de ceata siluetele celor din jur.
Dumitru Sinu ridica privirea si la fel de mirat ca si prietenii sai, asteapta ca strainul sa le spuna ceva: Vorbiti italiana? – a intrebat necunoscutul, care se pare ca-i auzise vorbind si i se paruse ca dialogau in italiana. „Da!” - raspunse nea Mitica pentru ca invatase destul de bine aceasta limba de la italienii cu care lucra de o buna bucata de vreme. Afla astfel ca insul ce le intrerupsese discutiile era suedez, ca dorea sa comunice cu un italian pe nume Salvatore, care era si el in restaurant, si nu gasise pe nimeni care sa-i mijloceasca aceasta comunicare cu el. „Ai nimerit bine!” – ii spune Mitica si pleaca impreuna cu suedezul spre masa la care era italianul.
„Salvatore!” – a exclamat Dumitru Sinu si dupa ce l-a ajutat pe suedez sa-si rezolve problema, l-a invitat la masa la care erau ceilalti romani. De la prima vedere l-a simpatizat pe carismaticul italian.
De la Terra straniera si Dorme Firenze la prietenie, nu e decat un pas!
Il placuse si Salvatore pentru ca italienii, ca de altfel orice alta natie ii apreciaza mult pe cei care le cunosc limba. Nea Mitica lucra cu italieni si prezenta lui Salvatore nu facea altceva decat sa confirme faptul ca ii simpatiza si-i facea placere sa se cunoasca mai indeaproape.
Era din Taurianova, o localitate din Regio Calabria; multi dintre italienii pe care Dumitru Sinu ii cunostea, veneau din acea parte a Italiei. Stia el ca natia aceasta, de limba careia se indragostise de-a binelea avea un har, cu care nu multi sunt inzestrati: stiau sa cante frumos. Intuitiv parca, l-a provocat pe Salvatore, rugandu-l sa cante o melodie calabreza. „Cand a inceput sa cante Terra straniera, toti cati eram la masa am amutit. Salvatore avea o voce superba, de bariton veritabil. Timp de cateva minute in restaurant s-a facut o liniste prin care razbateau doar inflexiunile vocii lui minunate”. Le-a povestit comesenilor ca mai avea patru frati si toti aveau darul de a canta. A interpretat apoi, impecabil, Dorme Firenze, reusind sa castige imediat simpatia romanilor cu care de-abia se cunoscuse.
Ca multi alti emigranti, Salvatore Greco era in cautarea unui loc de munca. Dumitru Sinu, suflet mare si deschis spre a face bine, avea deja solutia: se gandise sa-l prezinte pe Salvatore managerului restaurantului la care lucra. I-a spus ca el ii va rezolva problema locului de munca, doar ca va trebui sa cante. Adu-l maine la lucru! - a fost raspunsul managerului, asa ca de a doua zi Salvatore Greco va lucra cu nea Mitica. „Vedeti? Mitica stie sa-i organizeze pe toti! – a exclamat domnul Rosetti, atunci cand i-am spus lui Salvatore ca din ziua urmatoare va avea de lucru” - povesteste prietenul meu, intorcandu-se cu gandul in acele timpuri de care isi amintea cu atata placere.
A doua zi au plecat impreuna la restaurantul la care mai lucrau inca multi italieni si Salvatore a fost angajat, fara nicio problema. Urma sa faca curatenie. Canta Salvatore si la restaurant. Managerul era foarte multumit de el si ii spunea adesea lui nea Mitica: Mike, ce voce are Salvatore!
„Imi placeau italienii, aveam multi prieteni intre ei, dar cu mancarea lor nu ma impacam deloc: nu stiau sa faca decat macaroane si spaghetti” – zice nea Mitica. M-a uimit cu cata placere imi povestea despre Salvatore si despre italienii cu care lucrase si de care il legau doar amintiri frumoase.
“M-am inteles bine cu italienii, dar cu Salvatore am legat prietenie pe viata!”
Traind aproape de comunitatea de italieni, mai ales de cei din Calabria pentru care avea o afinitate deosebita, Dumitru Sinu era implicat, inevitabil, in vietile lor. Era partas la bucuriile sau necazurile, implinirile sau neimplinirile fiecaruia, asa cum se intampla intre prieteni.
De exemplu, tot la Vancouver, Canada, un coleg il rugase sa mearga cu tatal lui sa sustina examenul de obtinere a cetateniei. Trebuia sa aiba doi martori care-l cunosteau. In plus, italianul nu prea cunostea limba engleza, asa ca nea Mitica l-a pregatit anterior interviului, i-a tradus din italiana in engleza tot ce avea de pregatit, repetand cu el provinciile canadiene, sarbatorile lor specifice si alte particularitati ale acestei tari, posibile subiecte pentru acel examen. “Cand am ajuns acolo, respectivul, la fiecare intrebare facea o pauza si se uita la mine, asteptand ca sa-i spun raspunsul. S-a cam balbait, dar cu toate acestea i-au dat cetatenia. Nu acelasi lucru s-a intamplat cu copiii sai, care nu stiau mai nimic despre Canada si carora, comisia de examinare le-a spus: Sunteti tineri, voi trebuie sa le invatati! – relateaza Dumitru Sinu – m-am inteles bine cu italienii, dar cu Salvatore am legat o prietenie pe viata!”.
Cu Salvatore, relatia de prietenie a fost de exceptie: i-a cunoscut si parintii, a devenit, cu timpul, unul dintre cei mai buni prieteni ai sai, si acum, cand discutam pe aceasta trema accentueaza: “Cu nicio natie nu te imprietenesti atat de repede ca si cu italienii!”
Mai tarziu Salvatore s-a casatorit si a avut un fiu pe care l-a botezat Italo Romano Greco! Prietenia cu familia Greco a continuat si dupa casatoria lui Salvatore. Ii cunostea nea Mitica si sotia si stia totul despre ai lui: “Greco junior si-a luat de sotie o frumusete cubaneza care i-a daruit un copil superb, atat de frumos, incat toata lumea care-l vedea spunea ca are un zambet care te topeste”.
Prietenia dintre Salvatore Greco si Dumitru Sinu a fost trainica, ea s-a pastrat intacta si dupa ce viata fiecaruia dintre ei a urmat o alta traiectorie.
Intalnirea din toiul noptii cu un barman in Calabria
In intervalul de timp in care a locuit in Franta, la Saint Gervais, Dumitru Sinu i-a facut o vizita lui Salvatore Greco, la el, in Calabria. A trebuit sa traverseze intreaga Italie pana a ajuns la destinatie, insa a facut-o in numele uneia dintre cele mai frumoase prietenii din viata lui.
Taurianova, localitatea din sudul Italiei unde vietuia Salvatore Greco apartine provinciei Regio Calabria, care se intinde pana in varful renumitei cizme italiene. Cu malurile scaldate de Marea Ionica – parte componenta a Mediteranei - la est si sud, si Marea Tireniana – un brat al bazinului vestic al aceleiasi Mediterane – in vest, despartita la nord de restul Italiei printr-o bariera naturala formata de Muntii Pollino, Calabria atrage pe tot parcursul anului turisti din toate colturile lumii. Dispune de nenumarate obiective turistice: temple antice care inca mai sunt in picioare pe dealurile din Cantanzaro, castele medievale, vestigii istorice, vechi bazilici, parcuri naturale cu specii rare de plante si arbori, locatii agroturistice minunate unde obiceiurile si traditiile calabreze sunt la ele acasa, hoteluri elegante si plaje minunate.
Situata la 66 km nord-est de capitala provinciei - orasul Regio Calabria - si 80 km sud-vest de Cantanzaro, Taurianova are in apropiere cateva localitati mai mici ce i se subordoneaza din punct de vedere administrativ: San Martino, Amato, Pegara si Donna Livia. Satul lui Salvatore de-atunci, astazi a ajuns un orasel dezvoltat, cu multe companii si obiective turistice. Cine a vizitat sudul Italiei si nu a ajuns in Calabria, e ca si cum n-ar fi vizitat nimic!
“Am ajuns in satul lui Salvatore dimineata, pe la ora trei sau patru. Nu am vrut sa-l trezesc atat de devreme si mi-am amintit ca imi spusese ca in sat la ei este un bar, la care tragea el de obicei. Stiam deja multe despre barmanul de-acolo. Asa ca m-am oprit la un pahar de vorba, iar cand am intrat si l-am salutat, spunandu-i pe nume, barmanul a exclamat: Tu esti Mike! Salvatore mi-a povestit mult despre tine. - Dar mie, cate nu mi-a spus de tine! - i-am zis italianului cu care am stat la taclale pana la ziua, de parca ne-am fi cunoscut de-o viata. Italienii sunt singurii, dintre toate natiile, care te iau in brate din primul minut!”.
Dumitru Sinu este mandru de faptul ca in vremea aceea, emigrantii romani de pe teritoriul nord american erau foarte respectati de toate comunitatile ce convietuiau aici: venisera legal, primisera viza si dadeau dovada de seriozitate in tot ce faceau, le placea munca, erau inteligenti si deosebit de prietenosi. Salvatore Greco a ramas cu acest respect pentru conationalii nostri si dupa ce s-a intors in Italia, cand ii scria lui nea Mitica, marturisindu-i ca in virtutea prieteniei pe care i-o purta, intr-un apartament din curtea casei sale adapostea mai multi romani: Dar nu-s ca voi, Mike! – spunea nostalgic italianul.
„E come noi, altri no sono!”
„Ne-a vizitat Italo Romano Greco, fiul lui Salvatore chiar aici la Phoenix - imi spune nea Mitica – tatal sau ii daduse acest nume incarcat de simboluri! Era arhitect si venise la noi sa-si perfectioneze engleza”.
Ii adusese o scrisoare de cateva pagini de la tatal sau, prin care acesta il ruga pe Mitica Sinu sa scrie o carte despre viata lor din Vancouver: Caro Mike, iti trimit dedicatia, cui adica sa dedici cartea, pentru ca in momentul in care ai dedicatia, cartea e pe jumatate scrisa!– spunea dragul meu prieten in randurile sale. Si urma dedicatia scrisa cu majuscule: DEDICO A MIA MADRE QUESTA PICCOLA EPOPEEA RURALE QUE CANTA LA BELEZZA DELLA MIA TERRA E IL DOLORE DE LA MIA GENTE. Salvatore stia povestea lui nea Mitica si-i sugera sa dedice cartea pe care dorise sa o scrie mamei sale, pe care n-o cunoscuse, o carte care sa ilustreze frumusetea pamantului si durerea vietii lui...
„Dupa parerea lui Salvatore, cartea ce urma sa o scriu, trebuia neaparat dedicata tuturor celor din exil care au avut curajul sa treaca frontiera clandestin, care au lasat o mama si un tata, poate si o sotie, un copilas si o carte deschisa pe masa, si dintre care unii au ajuns la inchisoare... Dupa cum spune Nicole, sotia mea, nu pot atipi nici astazi cand se incalzeste perna. Si mai zicea Nicole atunci cand citeam scrisoarea lui Salvatore: Dedic-o si celor care canta sau au cantat fara sa astepte sa fie rugati sau platiti, si pune-i si pe stangaci, pentru ca si ei au probleme chiar si atunci cand vor sa deschida o conserva...” – imi spuse Dumitru Sinu. A continuat sa-mi vorbeasca despre intalnirea cu baiatul lui Salvatore, pe care-l caracteriza ca fiind „un italo- romano-greco - simpatico, gentile, cu umor si cu o voce, nu chiar ca a tatalui sau, dar foarte apropiata”. Cu un spirit inconfundabil, baiatul lui Salvatore dezbatuse paragraf cu paragraf cu nea Mitica si doamna Nicole, continutul scrisorii tatalui sau. La un moment dat, cand Salvatore venise cu ideea ca introducerea sa o faca doamna Nicole, iar dansa se intreba contariata ce sa scrie despre sotul ei, care aprinde lumina de 30 de ori pe noapte si cu care nici macar nu doarme in aceeasi camera, Italo izbucneste in ras afirmand: Ma un pocco amore...si, si! Ii semana tare bine tatalui sau!
Randurile lui Salvatore l-au pus pe ganduri pe Dumitru Sinu. Intr-adevar, viata lor in Vancouver fusese frumoasa, tumultuoasa, plina de amintiri de neuitat. Cand erau impreuna, toti acei emigranti care faceau parte din cercul lor de prieteni, Salvatore spunea: E come noi, altri no sono! Nimeni nu era ca ei, cu certitudine!
„Inainte sa moara, Salvatore mi-a dat un telefon: Eu plec! - mi-a spus –. Hai, Salvatore, noi nu murim asa usor! – i-am raspuns, pastrandu-mi cumpatul. Simtea ca se duce... si asa a fost!” Apoi, Dumitru Sinu continua retoric: ”Ce este viata?!”
Emotia ce-l stapanise in timp ce-mi povestea de Salvatore se puteau citi limpede pe fata lui nea Mitica. „Cand Beethoven simtise ca moartea i se apropie, se intrebase: Si asta-i tot?”- zice prietenul meu. Apoi, pe-un ton ridicat si ferm, incheie hotarat: „Asta-i tot, domnule!”
Phoenix, Arizona
Postat de: Octavian-Curpas Joi, 23 August 2012
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Creeaza o ambianta Zen intr-un Sushi Bar: idei de amenajare si decor
- Ergoterapia si Parkinson: Cum sa imbunatatesti calitatea vietii prin activitati zilnice
- Microfoanele lavaliera vs. microfoanele shotgun: care este mai potrivit pentru podcast?
- Stilouri Pelikan: ce sa alegi pentru copilul tau?
- De ce sa alegi produse de carmangerie provenite de la ferme certificate?
