Metodele de educare - universal-valabile?
Constat mereu ca toti cei din jurul meu sunt doldora de cunostinte, despre orice. Si, mai ales, sunt profesionisti in cresterea copiilor. Dau sfaturi care de care mai competente: “Aplica metoda aia, ori cealalta, e universal-valabil!”
Eu una…constat, pe zi ce trece, ca nu stiu mai nimic, despre cresterea copiilor, desi fac asta de vreo 25 ani incoace. E adevarat, doar cu doi copii. De fapt, ar trebui sa spun: “Cu doi copii, si nu stiu nimic??"
DAAA!!!
Constat ca sunt din ce in ce mai incapacitata. Din ce in ce mai depasita. Si nu neaparat intelectual, ci emotional si, uneori, logic, deopotriva.
Puii nostri nu sunt, toti, empatici, pentru ca nu sunt copii facuti “in serie”! Fiecare are propria structura sufleteasca, propria structura mentala! De aceea ei nu inteleg tot ce vrem noi sa le transmitem, decat in felul lor propriu: unul este pragmatic, altul este cerebral, altul este ignorant, altul este prea bransat matern, altul este un mix din toate acestea…
Si de aceea intram, uneori (deseori) in conflict: pentru ca noi, mamele suntem, intr-adevar, nava-mama si avem cam aceleasi cerinte de conduita pentru copii, fata de noi si societate etc… insa ei sunt complet diferiti. Au preluat gene combinate dintr-a zecea generatie, inapoi. Asa ca degeaba ne suparam ca nu suntem intelesi noi, parintii, atata vreme cat nici noi nu reusim, la un moment dat, sa ne intelegem copiii. Pana la urma, nu e neaparat un conflict. Ne incadram cam in aceleasi baze de neintelegeri. “Comunicarea e totul”, se spune si e adevarat, dar partial. Pentru ca tu, parinte, trebuie sa cauti calea catre comunicare cu copilul si nu doar sa comunici, doar asa cum ti se pare tie ca e corect. Binele tau poate sa nu fie si binele lui, ceea ce tie ti se pare ca e corect, e posibil sa nu fie in regula pentru el etc. Degeaba ai aportul cognitiv al altor parinti: “e bine asa, fa asa, e universal-valabil!!!” Copilul tau nu e copilul lor, experienta lor nu poate fi si experienta ta. Copilul tau, dincolo de a fi copilul tau, este o persoana. Cu o minte diferita, cu un mod diferit de a gandi si a simti. E simplu sa spui: “Dar e copilul meu!”. Nu e asa. Tu ai dat nastere UNEI PERSOANE, nu unei clone. Aceasta persoana ar putea fi diametral opusa tie. De aceea nu poti aplica aceleasi metode de educare tuturor oamenilor. Pana la urma, e simplu: fiecare reactioneaza diferit, la aceiasi stimuli. La fel e si cu metodele de educare. Fiecare copil va reactiona diferit, chiar daca tie ti se pare firesc sa le aplici, pentru ca le consideri, vezi-Doamne, “universal-valabile”.
Abia daca va intoarceti cu inima asupra copilului, si nu cu mintea, veti putea afla (chiar fara sa va dati seama ca ati facut-o), care este metoda “personalizata” de a comunica cu el.
Nu va imparatasiti toate nevoile, succesele si esecurile copilului cu altii…pentru ca nu vor intelege. Ei experimenteaza altceva. Cel mult va vor jigni, ori va vor compatimi…si nici unul dintre aspecte nu va va fi pe plac. Traiti-va maternitatea (cand totul e atat de simplu!), savurati copilaria copilului si…pregatiti-va pentru adolescenta. Veti razbi, doar daca veti rabda si intelege calea luuunga spre maturizarea acestuia, cu tot ce inseamna:
Un nesfarsit labirint: duiosie (e copil, inca), neintelegere (de ce nu intelege, ca i-am spus asa de clar?!), incercare de cunoastere (cu cine iesi, in oras? Dar ce, trebuie sa iti dau raportul?), resemnare (cu cine o fi seamanand?) …
Daca ramaneti aici…nu e bine. Ar insemna ca ati inchis, din punctul vostru parintesc de vedere, disponibilitatea de comunicare si cunoastere. Daca escaladati, mai departe…veti trece iar printr-o incercare de cunoastere (Pot sa te ajut? Poate vrei sa vorbim! Nu, multumesc)…revolta (Mai, copile, dar ti-am spus sa nu mai… De ce nu vrei sa intelegi ca…), iar din partea lui, tacere adanca…
Apoi…pasi-inapoi – pentru ca, intre timp, v-ati “inteleptit” (Puiule, cand ai nevoie de mine, stii unde sunt, nu mai vin eu sa te deranjez)…
Eee…abia atunci, dupa toate aceste etape, e posibil, insa nu obligatoriu, sa vina el la voi. Sa va accepte. Sa va caute. Sa va intrebe. Sa inteleaga. Ratarea ori arderea acestor etape nu e o optiune, pentru ca nimic din toate acestea nu se incadreaza in standarde, in limite, in logica.
Trebuie sa cautam doar cu inima si sa judecam cu mintea DOAR ce am simtit cu inima.
Pragmatismul nu-si are locul intr-un parinte, asa cum logica nu-si are locul in simtaminte.
Drumul copiilor catre maturizare este unul sinuos. Drumul nostru catre inima lor este unul care seamana, cumva, cu escaladarea celui mai inalt munte din lume.
Sincer…nu cred ca eu am reusit sa ajung in varf.
Insa m-as bucura sa aflu ca, macar, am ajuns pana acolo unde e aerul pur.
Photo by: pexels.com
Postat de: Teoana Vineri, 28 Septembrie 2018
copii, educatie, adolescenta, neintelegeri, iubire
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Transformarea pielii cu retinal: ingredientul de 10 ori mai puternic decat retinolul
- Top 5 motive pentru care anvelopele de vara Barum sunt o alegere excelenta
- Cum sa-ti rambursezi creditul mai rapid: strategii eficiente
- Ce sa porti la o conferinta de afaceri: idei de tinute office chic
- Costul fatetelor dentare: cum poti sa iti planifici financiar pentru un zambet perfect?
