Drumuri de marinari (II). Calatorii pe mari si oceane. Somalia, o experienta!
Cu toate ca in aceste timpuri moderne imaginea marinarului este insotita de anumite stereotipii prea putin adevarate, ei in toate timpurile de dinainte au fost foarte apreciati, desi nu mai putin incercati. Englezii au avut un respect deosebit pentru marinari dintotdeauna, necontand rangul pe care marinarul il are pe nava, acolo pe pamantul Marii Britanii si nu numai, el este: Sir!
Pe buna dreptate, eu ii cred pe acestia, deoarece daca nu erau ei, inca multe lucruri ar fi fost umbrite si nestiute chiar la ora actuala. Noi toti datoram foarte mult celor mai mari marinari ai tuturor timpurilor, ori britanicii mai ales datoreaza foarte mult acestor oameni.
Lagos
Capitala Nigeriei, cunoscuta ca zona de culoare rosie... zona de conflict. Inca din apele lor din apropierea portului, telefonul incepe sa taraie, semn ca a inviat. Se primesc mai multe mesaje asemanatoare cu acelea de la Vodafone, ce informeaza din start despre tarife. Oricum, nu prea te poti atinge, caci suna cam asa: 0,45 sms-ul, 8 euro un megabit descarcat...in fapt, cam cat vor ei, deoarece nici nu ai cum sa calculezi.
Un alt mesaj informativ suna cam asa: Alerta de calatorie! - Ambasada Romaniei Abuja, 76, plot 498, Nelson Mandela St, Asokoro, tel..., abuja@mae.ro .
Acest oras intemeiat de englezi (Nigeria fiind colonie britanica pana in anii 60), construit in stilul lor caracteristic cu canale si multiple ape care faciliteaza cel mai ieftin transport, cat si masa asigurata pentru cel mai mic dintre cei mai mici. Se disting blocuri moderne si imense, colorate sau din sticla, insa asa cum a zis cineva, nu toate sunt utilizate asa cum trebuie pentru scopul prim. Un marinar ce a avut indrazneala sa iasa in oras a vazut un astfel de bloc si a comentat: "da, este de sticla, insa pe usa de jos iesea fum de la nu stiu ce 'gospodina' si mai de la al doilea etaj se arunca apa pe scari, n-am mai urcat...".
Populatiile sunt impartite, distingandu-se chiar cartiere de bogatani, cat si cele de saraci. Pe sosele, pe poduri si podete, transportul pare rapid facut de niste microbuze foarte mici galbene, care circula numai cu usile deschise la acele peste 40 de grade pe care le au cam in permanenta pe timpul 'verilor'. Insa, canalele sunt folosite la maximum, asa dupa cum am zis, de cele 16 milioane de locuitori ai orasului, fapt evident cum de poate fi zona de conflict cu asa aglomerare, dar si cu atatea grade de temperatura, lucruri ce pot face sa scapere nervii scantei!
Astfel, nu conteaza ca pe un anumit canal circula ditamai mastodontul de fier (cu o capacitate de 55.000 de tone) de peste 13 etaje deasupra nivelului apei, caci ei, ce daca nici nu sunt valuri pe langa vas, circula nestingeriti. Am vazut si mai multe scene hazlii in acest sens. Unul cu o barca fara motor a adormit si s-a trezit speriat cand sirena vasului a urlat langa el la aproximativ 100m.
Alta scena nostima a fost la un cartier din acesta cu saraci aflat pe marginea canalului, de la care insa ieseau fumuri de gratar, de ajunsese mirosul pana la punte; interesant, ne gandeam si noi, era faptul ca acesti saraci carora nu le trebuia decat o barca buna puteau manca foarte sanatos zi de zi. Era cald acolo si nici prea multe probleme sa-si puna pe ei nu aveau nevoie, adica haine, cald este tot timpul...de ceea ce trebuia sa se ingrijeasca ei era faptul de a se ingriji sa mearga barca, adica motorasul ei. Combustibil stiu ca este la ei, caci au zacaminte, mai greu este cu lubrefiantii, dar prin diferite munci le procura. In rest, numai gratare...
Da, radeam odata de unul care probabil se trezise din somn pe cand ii ajunsese mirosul la nas, mirosul de gratar. Atunci cred ca a dat rapid fuguta la barca si a inceput sa vasleasca. Numai ca, prea departe nu trebuia sa mearga, nu? Desi, se vedea ca repede arunca vasla, apoi se oprea si schimba 'arma cu o tepusa, apoi se apleca asupra apei, afundandu-se tot la fel de rapid in ea. Dupa care iar schimba tepusa cu vasla; da, una singura era (se vedea de la o posta ca era super-sarac, caci nu avea motor!), iar mersul barcii lui era in zig-zag si omul vaslea dintr-o parte in alta; dupa un timp, iar cu tepusa. Sarac om de se vedea de la o posta, ca macar un peste sa nu aibe si el? Pe cand multi de pe mal luasera pranzul de mult timp.
Un voiaj cu peripetii
Ne aflam in Marea Mediterana, in portul Safaga-port - in Egipt - pe la sfarsitul lunii septembrie - anul 2012, pe o nava ro-ro-pasager (Pasagerii fiind soferii de tir ce calatoreau la bord - pentru ca nava transportau tirurile lor, iar la destinatie plecau cu ele), construita in anul ' 77, aflata sub drapelul St. Vincet Grenadines (numele unei insule din America de Sud, din arhipelagul Caraibelor) pe cand la coffe-time am primit marea veste din partea comandantului, structurata pe doua aspecte:
1 - Anume ca vom continua voiajul indreptandu-ne spre Bosasso-port - in Somalia, a cazut ca o furtuna si a fost soc! Comandantul a precizat atunci ca aceia care doresc sa ramana la bord vor fi platiti pe langa salar cu un surplus de 50 la % bonus anti-pirachy pe perioada respectiva. Bonusul calculandu-se dupa salariul de baza, urmand sa fie adaugat lui ca o a treia jumatate. Cu toate ca nu se cunostea dinainte perioada cat se va stationa in portul Somaliei, acest bonus devenea o asigurare motivationala sigura, ca o acoperire a companiei pentru lipsa de asigurare (platita) a vietii.
2 - Atunci s-a precizat ca aceia care nu vor sa continue voiajul acesta, planificat de cele mai inalte foruri ale lumii, la primul port, aceia din echipaj care nu doresc sa continuie voiajul in acea zona rosie de periculozitate maxima se vor debarca cat mai curand cu putinta la primul port. Comandantul (grec de origine) a accentuat atunci precizarea de mai sus prin intrebarea: cine doreste sa continue? Eu fiind timonier la bordul navei si cu inca un coleg (prieten bun din tara) nu am ezitat si-am percutat imediat ca un arc: "Unde merge nava mergem si noi ca niste marinari adevarati ce suntem!" Ceilalti din echipaj ramanand sa se mai gandeasca, cu toate ca asa zise-le hotarari erau schimbatoare de la o zi la alta. Ba ca bonusul parea interesant, ba ca riscul parea cam prea mare... Acel echipaj era si cel mai colorat din punct de vedere national: eram noi - romanii, erau bulgari si greci, compania fiind greceasca.
Primul port de atunci urmand sa fie - DJIbouti (tara mica, situata langa Somalia, la iesirea din marea Rosie, avand si aeroport) - urma sa fie punctul hotarator. Cumva, aceasta mica tarisoara este un punct tampon de interes international, avand baza NATO si centru din Legiunea Straina, adica doua mari Cartiere Generale separate, chiar daca acestea doua colaboreaza intre ele, a fost gazda mai multor evenimente, asa dupa cum se intampla in mod curent pe mai multe nave cu o misiune asemanatoare. De fapt, gazda evenimentelor pe care le-am vazut, au fost cam in acest fel:
- debarcarea acelor membrii din echipaj care nu doreau sa continue drumul vasului in Somalia, pentru a lua fiecare vreun avion via pentru tara de bastina;
- imbarcarea marfii ce trebuia dusa in Bosasso, pe care o luaseram deja de cum se aflase vestea voiajului in Egipt;
- asigurarea securitatii vasului.
In primul rand s-au luat masurile de securitate, unde acolo la DJIbouti s-au urcat la bord 4 security-guys special antrenati pentru misiuni anti-piraterie la bordul navelor. Iar eu, timonier, m-am imprietenit cu un astfel de security-guys, Remi, de nationalitate neo-zeelandeza din orasul Wellington, nascut insa prin Maroc - Casablanca - parintii fiind de origine franceza, a facut sa faciliteze o astfel de relatie pe care o mai mentinem si actualmente prin telefon. Spunea de atunci ca el are foarte multi prieteni romani.
Drumurile pe mare nu sunt niciodata sigure
In fapt, situatia se schimbase pe cand ne aflam prin Marea Rosie, in drum spre DJIbouti o anumita comanda cerea sa luam un transport din Sudan si sa-l ducem in Arabia Saudita, apoi un altul si un altul. A fost problema si cu echipajul nehotarat, multi ziceau ca merg in Somalia apoi se schimbau, din cauza ca nici acel bonus nu era sigur. Ori acel echipaj minim daca se debarca necesita a fi schimbat, ori nimeni nu ar fi venit intr-un voiaj pentru Somalia. Altceva a fost cu noi, adica echipajul existent, care la bord fiind am fost informati exact. Cu toate acestea, existau multiple tracasari pe care le suporta comandantul (un om mare, sfatos si picnic). Acest om ma simpatiza ca am fost prompt atunci cand el a pus intrebarea de capatai, dar si pentru ca ori de cate ori venea pe comanda ma gasea deasupra hartilor, iar pe chief officer il gasea ca deschidea geamul lateral si arunca o undita pana in apa, ori asa de la vreo 14m inaltime de apa mai prindea si el cate o scrumbie mai mare. Se enerva comandantul grec de fiecare data si ma dadea exemplu pe mine care imi vedeam de treaba; ii mai si oferea asa cate o scaltoca drept 'multumire' zicandu-i: "Malaca!" si jap "all Simon, only Simon!" Mai stateam cateodata si cate 4 zile la ancora in asteptarea unui ordin, a marelui ordin sau a altor servicii pentru ca tot eram prin zona.
In fine, dupa vreo doua luni de prelungiri ale acelui drum cu destinatia Somalia, a venit si ordinul de a duce in Bossaso acele tiruri imbarcate inca din Egipt - Safaga-port - la sfarsitul lunii septembrie. Ulterior, am aflat ca in acele tiruri erau materiile prime si piesele ale unor titei, care trebuia sa se monteze intr-un desert al Somaliei, unde americanii descoperisera petrol. Ordinul mare venind, a venit si din partea armatorului asigurarea ca va plati acel bonus tuturor marilor ce raman la bord. Astfel, nicio schimbare in echipaj.
Acest port neavand prea multe dane, de fapt avea doar cateva...am ancorat in larg. Au venit la bord insa vreo 8 militari somalezi pentru a intari securitatea navei... Cu toate ca, in port, ulterior ii vedeam ca mai mult dormeau sau nu stiu, ca atunci cand deschideau ochii ii aveau toti infundati in orbite, de culoare mov si parca erau ca niste ciori sinistre care abia se tineau pe picioare. Ii vedeam ca mancau niste frunze ciudate, amestecate cu coaja de copac si mestecau toata ziua de parca nu aveau ce manca. Apoi, tot restul de zi o dormeau, ori cel putin asa presupuneam noi. Cu toate ca, atunci la ancora si-au facut treaba contra piratilor...
Culmea intamplarilor din acel voiaj
Ne aflam la ancora pe timp de noapte. O bezna densa si o liniste parca prevazatoare. Ziua incercasem sa dezmortesc proiectorul cel mare, insa era foarte incleiat si nu se rotea, ci avea doar acea miscare de sus in jos. L-am fortat si tot degeaba. Militarii somalezi au depistat ceva avand si experienta, insa piratii au deschis focul asupra navei pentru intimidare, soldatii au ripostat, unde li s-au alaturat si cei patru securisti. Piratii au tras astfel vreo doua rafale, pe cand ofiterul de serviciu - Alex - tovaras de-al meu a avut un curaj nebun si a urcat in acel timp pe puntea etalon si nu stiu ce forta o fi avut de a dezmortit proiectorul mare cat o masa si el apoi l-a aprins punandu-l exact pe barca piratilor. Erau vreo 7 intr-o barca cu motor din aceea ascutita, insa descoperiti si ajungand o prada usoara acum cu flashing-ul pe ei, constatand si prezenta armatei la bord, au uschit-o. Niste amarasteni de somalezi piratii acestia, iar noi o armata la bord...oricum, au incercat, insa mereu ei se bazeaza pe elementul soc. Somalia, se stie este zona rosie a pirateriei!
In portul lor am intalnit cea mai mare tiganie pe care am vazut-o vreodata, cu toate ca la ora 12 se auzeau incantatiile musulmane, alte sunete veneau sa le acopere, acelea de kalasnicov...Ziua, noaptea, nu conta, ca nici nimeni nu stia de la ce pornea conflictul dintre ei, poate nici ei, dar se auzeau focuri de arma, comandantul a spus din start ca cine doreste sa iasa in oras trebuie sa scrie pe o foaie ca o face pe propria raspundere, insa nebun sa fi fost; mai mult, nici nu aveai ce sa vezi in acel...oras sa fi fost?
La o anumita distanta de pe puntea superioara se vedea o plaja, insa nimeni nu era pe ea, doar cateodata unii jucau ceva cu o minge. Nu stiu ce. Dar ce tiganie; noi am fost trasi la cheu cei drept, dar de noi mai erau ancorate alte vase mai mici, asa in mod descrescator, de la cel mai mare vas la cel mai mic. Tigania era ca acestia nu aveau toalete, ci doar niste cutii patrate agatate de bordaj, cu o gaura in mijloc, iar atunci cand intra cineva in ea, se auzeau tot felul de sunete stranii. Nu existau macarale in port si tot stateam dupa ei sa scoata marfa, caci erau si alte angrenaje ale titeiului depozitate in vas. Pana la urma au agatat niste lanturi de mafii si le-au tras afara, insa erau niste sunete ingrozitoare de faceau toate fierataniile niste sunete uimitoare; n-am auzit niciodata asa urlete ale fiarelor.
Pe cand inca nu plecaseram din port, caci reparam rampa, se auzise ca un tir (ce a fost pe nava noastra) a calcat pe o mina si a sarit in aer cu tot cu a sa incarcatura tehnica; in acea explozie a mai sarit in aer o masina din coloana oficiala avand la bordul ei un ministru somalez. Era implicat NATO, deoarece americanii au descoperit titeii aceia intr-un desert somalez, cumva inca din anii '95, dar riscurile erau imense datorita extremistilor, a pirateriei si a tot felul de pericole. Militari somalezi s-au debarcat pe cand ajunseseram in larg bine.
Poveste relatata de domnul Safca Simon, care pentru doritori poate da mai multe detalii la telefon: 0729477808.
Postat de: Valerian-Mihoc Miercuri, 12 Februarie 2014
calatorie pe mare, vapoare in larg, ce inseamna sa fii marinar
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai elegante ceasuri de dama in 2025: modele care cuceresc scena fashion
- Contraindicatiile RMN: cand si de ce nu este indicat
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
- Curatarea pardoselilor din gresie, lemn si beton: ce detergent folosesti?
- Procedurile legale pentru import/export folosind containere maritime
