Confesiune! Copilariile mi-au ucis feminitatea…
Imi aduc aminte si acum de nazdravaniile copilariei, de mirosul dulcegariilor pe care le facea mama mai ales de sarbatori, de toate boacanele pe care le justificam cu pretextul ca sunt copil, iar inocenta imi permitea sa fac orice in lumea mea de cristal.
Dar timpul…hmmm da, el, timpul acest calator nebun care alearga necontenit si fura clipele frumoase in graba lui, lasand in urma doar gustul amar al amintirilor. Insa in jurul meu, lumea este intr-o continua schimbare, nimic nu mai pare sa coincida cu universul copilariei mele. Cu timpul am crescut si am dat piept cu viata, in modul cel mai crunt cu putinta. Mi-am pastrat inocenta si trasaturile fine, gingase de copil, atat in gesturi, priviri, dar mai ales in gandire. Am refuzat sa iau contact cu rautatile oamenilor, cu sentimentele meschine pe care ti le pot nutri adesea acei asa zisi prieteni.
Feminitate…ce relevanta ai in aceste vremuri? Acum cand totul este atat de superficial in jur si lucrurile simple nu mai fac senzatie, in aceste vremuri pline de razboaie si lupte avide pentru putere? Ce rol mai joaca femeia in societate? La fel ca multe femei, mi-am format o familie a mea, de care am grija si pe care o iubesc mai presus de toate, insa pe langa fericirea daruita de ea, apare in mod inevitabil, regretul imaturitatii mele, lipsa de feminitate, care mi-au lipsit atunci cand am facut pasul asta. Nu ma mai pot ascunde in spatele scuzei: “eram o copila cand m-am maritat”. A fost un pas important, in viata mea, nu il regret, insa as fi putut sa il mai aman, doar pana cand reuseam sa imi gasesc un serviciu bun, stabil, sa pot sa ma realizez in mod independent.
Dar gandurile mele copilaresti m-au trantit in bratele iubitului meu sot, care se realizase destul de bine, iar pe mine nu ma afecta lipsa mea de experienta, stiam ca alaturi de el aveam sa descopar o lume noua, o lume minunata.
Si da, nu a fost deloc asa. A venit fetita noastra, am ramas acasa sa am grija de ea, de gospodarie in timp ce el mergea la munca, iesea cu prietenii. Si atunci am realizat, faptul ca mentalitatea mea copilareasca ucisese pana si ultimul dram de feminitate din mine. Ma transformasem intr-o femeie de casa, ma izolasem mai mult decat inainte. Viata pe care o traiam nu era cea pe care o visam cand eram copila. Aveam senzatia ca ma trezisem dintr-un cosmar, din care incercam din rasputeri sa fug, insa era mult prea tarziu. Timpul isi cernuse anii peste mine, nu gaseam un loc unde sa muncesc, pentru ca de fapt nu stiam sa fac nimic, nu aveam experienta, studii sau specializari.Trebuia sa iau totul de la inceput…insa acum si cu un copil in spate, nu mai eram singura, pentru ca sotul meu isi gasise pe alta. Nu il mai atragea copilul din mine, naturaletea mea, acum cauta femeia…femeia realizata si sigura pe ea, persoana matura in gandire si actiuni, insa cu priviri calde. Si clar acea persoana nu eram eu. Insa viata merge mai departe, si noi odata cu ea. Pe viitor voi incerca sa evit ca soarta fetitei mele sa ajunga la fel ca a mea.
Sunt constienta ca nu sunt singura cu acest destin, insa doar noi ne putem ajuta, deschizand ochii catre lume, cultivandu-ne constant si interactionand cu cei din jur. Fiecare an apartine unei etape…fiecare suflet apartine unui om…iar povestea asta imi apartine mie si tuturor celor care refuza maturizarea la timp.
Ramona Lita
Postat de: FemeiaStie Sâmbătă, 06 Februarie 2010
casnicie, femeia de casa, femeia independenta, mama, feminitatea
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Importanta etichetelor in vanzarea produselor de casa
- Look profesional si stilat: trucuri vestimentare pentru un impact pozitiv la birou
- Cele mai elegante ceasuri de dama in 2025: modele care cuceresc scena fashion
- Contraindicatiile RMN: cand si de ce nu este indicat
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
