Cantec pentru suflet
Simt raza lunii pe obrazul meu si o urmaresc incet, incet pana dispare. Imi place sa privesc luna si cerul instelat, iubesc noaptea cu misterul ei si lungile seri cu o atmosfera de basm. Urmaresc cu coada ochiului viata ce merge singura pe langa mine si ii simt suflarea in ceafa, simt cum imi vorbeste, cum imi canta cel mai frumos cantec.
Lacrimile curg de la sine, nici nu mai stiam ca am; o lacrima imi straluceste pe buze si apoi se stinge. Merg tot inainte si simt ca timpul ma trage inapoi, il pot controla de data aceasta, iubesc tot ce traiesc si tot ce mi se intampla, dar doar mintea mea iubeste, caci sufletul inca isi mai asteapta cantecul.
Incerc sa alerg inspre luna si sa o simt tot mai aproape, incerc sa ma uit la o stea cazatoare si astept sa-i aud sunetul lin cum cade; as vrea sa o prind in palma si sa o pastrez, as vrea sa fie doar a mea ca sa fiu sigura ca dorinta mea mi se va indeplini.
Dupa atata timp, suflteul meu inca isi mai asteapta cantecul, cu ochii inchisi voi visa la el si il voi privi ori de cate ori voi avea ocazia. Dar cand deschid ochii nu stiu spre ce sa-mi indrept privirea, spre cine. Poate ca este langa mine si eu nici macar nu-i aud o nota, poate ca era de mult timp, dar eu nu am vrut sa-l aud.
Cand ii voi auzi sunetul cu siguranta il voi recunoaste de la prima nota...pe el, cantecul sufletului meu!
Postat de: Anais Miercuri, 05 Octombrie 2011
jurnal, scrisoare, ganduri
De interes in online:
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
