Eugen Fat, un regizor special (I)
"Orchestra Titanic" de Hristo Boytchev este cea mai recenta piesa montata pe scena Teatrului Dramatic din Galati, in regia lui Eugen Fat.
Ajuns intr-o etapa a vietii in care s-au sedimentat experientele traite atat cu actorii romani, cat si cu angajatii pe care i-a avut in subordine in SUA, Eugen Fat a invatat sa se plieze pe nevoile oamenilor, sa tina cont si de parerile lor, sa ii asculte, sa comunice cu ei pentru a ajunge la performanta. Din aceasta cauza, si nu numai, l-am provocat la inceput de an la un dialog despre teatru, despre actori, despre responsabilitate.
Intotdeauna am afirmat cu tarie ca seriozitatea unui om poate fi testata cel mai bine in acest mod, urmarind concordanta dintre vorba si fapta. Faptele lui Eugen Fat si piesele montate pana acum pe diverse scene din tara, ma indreptatesc sa spun ca este un regizor responsabil si special. Va invit sa il cunoasteti!
FemeiaStie.ro: Care sunt criteriile dupa care alegeti o anumita piesa pentru montare?
Eugen Fat: In primul rand, textul trebuie sa-mi spuna ceva personal, textul trebuie sa-mi vorbeasca. Daca nu simt o relatie cu el, nu-l iau! Ca sa aleg un text pentru montare, citesc in jur de 15-20 de piese. Ultima varianta pe care o aleg pentru spectacol nu este varianta finala, pentru ca dupa aceea urmeaza sa intru in el si sa-l modific. Cred ca din toate montarile mele, toate textele le-am modificat. Intr-un singur caz, am avut o situatie in care nu am putut sa adaptez textul la ceea ce vroiam, sau la scena, sau la actori, si asta pentru ca autorul a stipulat in contract ca nu am voie sa intervin. Am taiat atunci din text, l-am injumatatit, dar n-am intervenit cu textul meu, cu ideile mele, cu replicile mele. In alte cazuri, sunt situatii in care mi se cere ceva anume. Mi se spune: "Avem nevoie de comedie", de exemplu. Si atunci automat si lecturile mele sunt indreptate in directia asta.
FemeiaStie.ro: Cum au primit actorii textul? Care a fost prima lor reactie cand ati venit cu propunerea aceasta? (n.r. este vorba despre cea mai recenta piesa montata, "Orchestra Titanic" de Hristo Boytchev)
Eugen Fat: Ei nu au vazut ceea ce am vazut eu in text. Eu am ales acest spectacol uman, despre suflet. Ceea ce am simtit eu la lectura era ceva placut, nu era nimic respingator, negativ, sa-ti creeze o stare de angoasa. Actorii, in schimb, n-au vazut asta. Mi-au deschis ochii spre o directie pe care eu initial nu stiu daca neaparat nu am vazut-o, dar mai mult am ignorat-o, si anume, partea filosofica si metafizica si complicatiunile si alambicatiunile textului pe care eu nu le-am vazut la prima lectura si erau atat de evidente. Si atunci am stat cu ei o luna intreaga la lectura, ceea ce n-am mai facut niciodata pana acum. De obicei se sta maxim o saptamana, cu unele exceptii, o saptamana jumatate, doua. Noi am stat o luna la lectura si am taiat toate "cordoanele" astea laterale ale metafizicii, filosofice, pe care mi le-a dat textul, si am incercat sa tinem linia dreapta, pastrand starea aia de bine pe care am zis ca trebuie sa o pastram. Cu acea stare de bine mi-a vorbit prima data acest text. Asta a fost, am zis: pe linia asta trebuie sa mergem, restul eliminam. Pana sa ajungem la varianta aceasta (e o traducere, iar cu traducerile sunt intotdeauna mari probleme, traducerile sunt deficitare din multe puncte de vedere), eu am citit si o traducere in limba engleza si o traducere in limba italiana. Si fiecare varianta mi-a dat idei noi. Cea in engleza, de exemplu, avea un detaliu: "aceasta gara se afla intr-o vale parasita", ceea ce pentru mine a insemnat foarte mult si m-a ajutat la decor. E bine sa citesti, sa ai multe surse, sa te informezi cand lucrezi. Si dupa aceea, cu actorii am ajuns si am facut varianta de text pentru spectacol, dar am schimbat sensul la unele cuvinte. Erau cuvinte care nu se legau, nu se intelegea in propozitii ce legatura are predicatul cu substantivul si noi am adaptat. A fost o munca de scribar in prima parte.
FemeiaStie.ro: Sa inteleg ca aveti deschidere si catre propunerile actorilor.
Eugen Fat: Normal! Actorul joaca, actorul va fi pe scena cel care va intra in pielea personajului. Ma intereseaza punctul lui de vedere, ma intereseaza sa vad ce simte el. Ma intereseaza daca el spune, de exemplu: uite, mie in loc de cuvantul acesta, imi vine sa spun asa. Si chiar daca nu spune el, in momentul in care tu urmaresti si esti atent la ceea ce se intampla pe scena, vezi ca nu-i prea confortabil, vezi ca nu prea se potriveste pe sufletul lui sau pe felul in care vede el personajul si atunci esti nevoit, chiar daca nu ti-o spune el. Dar eu am o relatie foarte deschisa, apropiata cu actorii. Nu trebuie sa vin sa spun: spuneti-mi voi cand nu va simtiti o.k. Nu, noi comunicam, si cred ca acesta e lucrul cel mai important. Asta mi-am propus in acest proiect: sa ajung cu actorul in primul rand sa reusesc sa fac o transformare. Sa vad o transformare a lor (n.r. actorii implicati in acest spectacol: Ciprian Brasoveanu, Petrica Papusa, Veronica Papusa, Dan Capatana, Svetlana Friptu), cum n-am mai vazut in restul spectacolelor in care au jucat ei, fiecare in parte. Si ma interesa mult sa sap, sa sap in interiorul lor ca sa-i vad altfel. In primul rand sa vad personaje, asta este marea mea obsesie cand ma uit la un spectacol, fie ca-i al meu, fie ca-i al altuia. Sa vad personaje, sa vad o poveste si sa vad situatii. Si lucrurile astea ma intereseaza in primul rand cand lucrez, aspecte fara de care eu cred ca nu ar putea exista teatrul. Fara aceste trei elemente nu se poate, restul este un simplu joc.
FemeiaStie.ro: Spunea domnul director (n.r. Vlad Vasiliu, directorul Teatrului Dramatic "Fani Tardini" Galati) ca lipsesc in acest moment actorii tineri. Ca regizor, simtiti vreodata aceasta lipsa?
Eugen Fat: Eu nu fac diferenta intre un actor tanar si un actor matur. E o lipsa de actori si actrite, da, intr-adevar, si se simte lucrul asta, nu neaparat de actori tineri. Am ajuns acum intr-o situatie, intr-o etapa a vietii in care prefer sa lucrez cu actori maturi, seniori, pentru ca ei inteleg si au o alta perspectiva asupra vietii si alta experienta in teatru si asa mai departe. Asta nu inseamna ca i-as refuza pe cei tineri. Cu cei tineri am lucrat la inceput, de cand am venit aici, am facut "Femeia ca un camp de lupta", "Tot ce se da" 100% cu actori tineri si nu pot sa spun ca am o preferinta. Eu lucrez cu actorul care e deschis in primul rand, care vrea sa lucreze cu mine si care este pasionat de teatru, caruia ii pasa de teatru si ce se intampla pe scena. Deci pe mine asta ma intereseaza. Da, intr-adevar acum este o lipsa de actori pentru ca au plecat cativa actori de la noi din teatru, iar datorita acestei legi guvernamentale de blocare a posturilor nu am putut sa-i inlocuim. Si asta se simte. Nu pot sa spun ca este un impediment major in munca mea de regizor aici, pentru ca atat timp cat exista si un singur actor (pentru ca teatrul incepe de la un singur actor), putem improviza, ajutam cu studenti, dar este greu intr-adevar. Pentru ca la un moment dat nu e greu pentru mine ca regizor, ci pentru spiritul trupei, pentru ca alta e atmosfera si altul e avantul cand vine sangele tanar si proaspat. Mai ales cei de pe bancile scolii, care sunt avizi si ahtiati de teatru. In momentul in care intra ei pe scena se simte lucrul asta, adica simti energia aceea si vointa de a trage dupa tine trenul acesta si asta te ajuta si pe tine personal.
FemeiaStie.ro: Momente dificile de cand lucrati pentru Teatrul Dramatic "Fani Tardini" la Galati au fost?
Eugen Fat: Sunt momente dificile, nu neaparat de cand am venit aici la "Fani Tardini". In momentul cand intri intr-un proiect intr-un teatru, exista zeci de provocari din diverse parti. In primul rand, pornind de la text (primul lucru cu care te intalnesti), nu stii care va fi reactia autorului, pentru ca autorul s-ar putea sa iasa nervos din sala, sa te injure, sa scrie prin ziare; cum mi s-a intamplat sa ma ponegreasca prin nu stiu ce ziare, ca i-am schimbat textul si asa mai departe... Dupa aceea, cu trupa, pentru ca lucrezi cu oameni, lucrezi cu orgolii. E foarte delicata balanta asta pentru ca multi o iau personal. Spun: "noi suntem ca un fel de slugi pentru voi regizorii". Ceea ce nu este asa, dar ei asa o percep. Altii spun: de ce sa stau eu mult pe scena si sa-mi dau sufletul cand am doar cateva replici? Si atunci normal ca tu, ca regizor, trebuie sa fii foarte precaut de fiecare data cand intri intr-un proiect de asta teatral. Pentru ca s-ar putea ca la un moment dat sa ai surprize si sa te trezesti cu angoase, frustrari acumulate, nervi. Alti actori sunt foarte suparati in momentul cand li se taie textul, cand stai la masa si lucrezi si tai textul, spun: "de ce imi tai textul?", "de ce imi tai replicile?" O iau foarte personal si atunci trebuie sa gasesti diferite metode ca sa eviti situatiile astea tensionate. Inca si eu mai am de invatat. La inceput chiar n-am stiut toate ascunzisurile astea si detaliile acestea si mi-am luat-o. Conteaza sa stii toate acestea, dar la scoala nu ti le spune nimeni.
FemeiaStie.ro: Stiu ca ati stat 6 ani in SUA si acolo ati facut cursuri de management. Cum ati facut legatura intre management si teatru si, mai ales, cum ati aplicat in teatru ceea ce ati invatat acolo?
Eugen Fat: In primul rand, eu am inceput cu teatrul de aici. M-am dus la Filologie la Baia Mare si faceam cate un spectacol in fiecare an, cu amatori, cu studenti, spectacol care era preluat de Teatrul Dramatic din Baia Mare. Dupa care am intrat la Teatru la Cluj, iar apoi am plecat in America. Eu aveam microbul bagat in sange. Si acolo ce am facut a fost o pauza teatrala, ca sa-i spun asa. Cu ce am venit bun sau nu de acolo a fost responsabilitatea. Daca esti pus sa faci un lucru, sa conduci ceva, esti foarte responsabil pentru produsul care este si pentru destinul oamenilor cu care lucrezi. Acolo mi s-au dat sarcini foarte clare. Eu am lucrat in vanzari, am avut 5 magazine si 18 angajati. Nu poti sa lasi oamenii de capul lor sa faca ce vor. Trebuie sa ai performanta pentru ca la un moment dat cineva te trage la raspundere pentru asta. Nu neaparat ca te trage la raspundere, dar daca nu pui punctul pe "i"si degetul pe rana, si nu faci ceea ce ti s-a spus sa faci, esti inlocuit, pentru ca sunt alti zece la fundul tau care abia asteapta sa pleci. Ei abia asteapta sa gresesti. Asta este un lucru foarte bun: responsabilitatea. Lucrul care lipseste in Romania in absolut toate domeniile sau in majoritatea domeniilor sunt oamenii responsabili. Sunt foarte putini oameni responsabili care isi asuma un destin, destinul unor oameni, destinul unor institutii, destinul unei tari, destinul unui pacient, destinul unei masini. Si ei cred ca li se permite si li se cuvine sa faca orice si asta in America nu se poate face! Trebuie sa faci performanta. Daca nu faci performanta, usor esti inlocuit. Asta este un lucru pe care mi l-am insusit in cei 6 ani petrecuti in SUA, nu neaparat din functia de manager. Am inceput in constructii, dar si acolo e aceeasi poveste. Daca nu vopsesti un gard bine si vine ploaia si curge rugina pe la capat si pateaza la om pavajul, el te da in judecata, pentru ca el ti-a dat niste bani si tu nu ti-ai facut treaba. Si cand pierzi in America, este asa, ca un fel de tatuaj, blestem care te urmareste pentru ca lumea deja stie de tine ca nu esti bun. Pana la urma asta este un lucru bun care face ca economia, ca peformanta sa creasca.
(va urma)
Foto de: Eugen Fat
Un interviu realizat de: Silvia Filip
Postat de: Silvia-Filip Marţi, 31 Ianuarie 2012
Eugen Fat, regizor, Teatrul Dramatic Fani Tardini Galati, Orchestra Titanic, Hristo Boytchev, regizor special, responsabilitate.
De interes in online:
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
