Femeia la a doua varsta. Batranetea intre “firesc” si “acceptare”

pfd-batranete

Batranetea este privita ca ceva foarte, foarte indepartat, atunci cand esti tanar. Cand ai 20 ani, o persoana de 40-45 ani este, in mintea ta, o persoana batrana in toata acceptiunea cuvantului: “Mama, pe vremea ta, acum 100 de ani”…

Batranetea pare foarte departe, aproape imposibil de atins. Nu ne gandim la batranete ca la o varsta, ci ca la o etapa pe care oricine o poate traversa – bunica, mama – dar in nici un caz NOI.

Pana la urma, asa e normal. Un tanar are toate uneltele: tinerete, forta de munca, chef de viata…Nu realizeaza – nu are cum, nu-i da voie varsta – faptul ca va ajunge in aceeasi etapa a vietii ca bunicii si parintii lui. NU ARE CUM!

Insa trec anii si ea, batranetea, se instaleaza pe nesimtite in trupul tau, iar, la un moment dat, constati ca nu mai vezi bine.

“De ce nu vad bine literele?” – m-am intrebat intr-o zi, cand incercam sa citesc. “Probabil sunt racita, ori obosita”, mi-am spus.

A doua zi…la fel. Nu vedeam scrisul de pe cartea pe care o citeam. “De ce nu vad bine? Am abia 45 ani, nu se poate sa imbatranesc!” – mi-am spus din nou, nedumerita.

Am cascat ochii, crezand ca asa, poate, voi vedea mai bine. Apoi, vazand ca literele nu se aseaza – nici asa – la locul lor, m-am gandit ca, poate, literele sunt prea mici: “uite, si astia, ce litere mici folosesc in cartile lor!”…(desi, in inima mea, stiam ca ceva nu e in regula cu ochii mei. Imi refuzam, pur si simplu, realitatea).

Asta pana cand am fost cu sotul meu la cumparaturi si, cand a trebuit sa citesc o eticheta, nu am vazut nimic. Atunci am realizat faptul ca am nevoie de ochelari. I-am spus sotului – rusinata ca nu pot citi si prea mandra sa recunosc faptul ca am probleme – “vezi tu termenul de expirare, eu plec sa iau paine”.

Am plecat si mi-au dat lacrimile, pentru ca nu ma asteptam sa fac si eu parte din caruselul vietii. Nu ma asteptam sa fiu si eu parte din “normalitate”. Nu ma asteptam sa fiu atat de “obisnuita”.

M-am speriat ingrozitor! “Cum se poate?”, imi spunea mintea, desi inima imi spunea ca “a venit si vremea mea”.

Daaa! Dar inima mea e la fel cum era si atunci cand eram copil! In sufletul meu nu s-a schimbat nimic! Cum se poate sa “nu mai vad bine”, cand vedeam un fir de iarba abia rasarind, din pamant?

Am fost la oftalmolog.

Mi-a prescris ochelari. Ochelari! Si nu cu dioptrii mici. Ce sunt eu? Bunicuta?...

…Dar, cand i-am pus la ochi…eram eu!!! Vechea eu!!! Vedeam atat de bine! Puteam citi! M-am bucurat ca de un castig, desi asa eram EU inainte!

Dupa o noapte nedormita, mi-am dat seama ca, desi as vrea sa fiu speciala, sa fiu “altfel”, sunt NORMALA.

Toti ne vedem speciali. Toti credem ca vom schimba lumea si ca nu vom muri niciodata. Insa cei mai multi dintre noi suntem normali, suntem oameni supusi acelorasi reguli ca oricine.

Asa si eu.

Imbatranesc, vreau-nu-vreau. M-a speriat putin faptul ca am realizat asta, insa acest process nu poate fi oprit, orice ai face si oricat ai plange.

E greu, stiu.

Greu de acceptat, greu de gestionat, greu pentru sufletul tau care ramane mereu tanar (spuneti daca nu va place, orice varsta ati avea, sa faceti baloane de sapun – e nemaipomenit de distractiv).

Mie de multe ori imi vine sa alerg prin ploaie, sa cant…

Insa nu mai vad bine, iar asta ma readuce, vrand-nevrand, la realitate: imbatranesc.

Stiu, fiecare varsta are beneficiile, insa cum sa inteleg faptul ca ma apropii incet, dar sigur, de final?

Acum nu mai vad bine fara ochelari, peste niste ani nu ma voi mai putea misca atat de liber…si tot asa.

Dupa lacrimi, mi-am dat seama de faptul ca fiica noastra a terminat si masterul, ca baiatul nostru e deja la liceu si ca ma asteapta, ne asteapta, bucurii. Mici, mari, dar bucurii.

Bucuriile varstei noastre? Nu neaparat. Bucuriile varstei copiilor nostri, pe care ar trebui sa le savuram si noi!
Cred ca, pana la urma, cam asta ar trebui sa intelegem: traim pentru noi, in tinerete, iar mai tarziu, cand ne intemeiem o familie, traim pentru si prin ea, indiferent de ceea ce scrie in buletinul nostru.

Presupun ca, la un moment dat, asa redevii tanar: prin copiii care te vor face, la un moment dat, prin ceea ce realizeaza sau prin proprii lor copii, sa te simti tanar. Si atunci, ma gandesc: daca ii pot ajuta inseamna ca, inca, contez. Bonusul il reprezinta faptul ca traiesc atatea bucurii.

Noi nu intelegem toate etapele vietii de la inceput, ci pe parcurs, in timp ce traim. Iar daca reusim sa intelegem aceste etape si sa ne intelegem pe noi insine, vom imbatrani – poate nu cu demnitate, nici cu resemnare – ci pur si simplu TRAIND.

Dar asta va fi posibil abia dupa ce vom renunta sa calculam timpul ramas.

photo by: pexels.com

Nota obtinuta:
10 (1 vot)
1207 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Teoana Miercuri, 19 Septembrie 2018

Etichete pentru acest articol:


S-ar putea sa va intereseze si:

Totul s-a pierdut undeva in neant...Am uitat sa mai percepem spatiul si timpul. Nimic nu [..]
citeste si comenteaza
Acum cateva zile, intr-un oras din Franta, pe un afis cu o tanara spectaculoasa la [..]
citeste si comenteaza
Esti debusolata. Esti intr-un moment in care simti ca esti sufocata, cuprinsa de o [..]
citeste si comenteaza
Pierderea unei persoane dragi ne aduce, pe langa lacrimile care uda obrazul rosu inca [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Vacantele mi le-am petrecut la bunici. Bunicii dinspre mama. Nici nu aveam rabdare sa astept pana [..]
citeste si comenteaza
Spovedania nu trebuie mereu facuta doar in fata unui preot. Spovedania inseamna o cerere de [..]
citeste si comenteaza
“Experienta nu e transmisibila”, aud mereu, de cand eram copil. Si nu prea am inteles de ce, [..]
citeste si comenteaza
Iubirea, e adevarat, ne face parte din Dumnezeu, insa...suntem oameni [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate