Colegii de serviciu, o problema zilnica

pfd-colegi-de-serviciu-job

Fiecare om are obiceiurile lui. Cu toate acestea, atunci cand suntem intr-un grup este bine sa ne controlam pornirile. In caz contrar, putem sa devenim usor “colegul acela pe care nimeni nu il vrea in preajma”.

 

Nu este foarte greu sa va stapaniti, trebuie doar sa va reprimati pornirea de a barfi pe toata lumea, de a va eschiva de la orice sarcina de serviciu sau de a va plange non-stop ca munciti mult si nu va apreciaza nimeni. Dar de la teorie la practica este un drum lung, astfel incat nu exista grup de oameni in care sa nu fie cel putin o persoana greu de suportat.

De regula, primul lucru pe care il facem atunci cand suntem intr-un colectiv nou este sa ii cunoastem pe cei cu care lucram. Nimic rau pana aici, insa daca ne impartasim cele mai adanci secrete, am putea avea o surpriza: colegul aparent binevoitor s-ar putea incadra cu lejeritate in categoria “barfitorului”. Atunci cand ne angajam trebuie sa fim foarte atenti la ce vorbim cu cei din jur-orice discutie ar putea avea repercusiuni la locul de munca.

 

Specialistii ne invata cum sa ii recunoastem pe acei colegi care ne-ar putea face zilele mai putin placute. De cele mai multe ori, o astfel de persoana adauga in plus informatii de la ea, este implicata in toate activitatile, stie toate detaliile si este la curent cu absolut tot ce se intampla in locul respectiv si interpreteaza lucrurile.

 

Poate cel mai usor de recunoscut la locul de munca este “depresivul”: il lipseste cu desavarsire cheful de munca, viziunea lui este mai mereu intunecata, iar cel mai mare talent al sau este sa le strice buna dispozitie celorlalti. Specialistii spun ca “depresivul” este acea persoana in general trista, care nu are incredere in propriile forte, care sentimente de vinovatie si impresia ca nu face lucrurile bine. In general, este o persoana negativista in tot ceea ce face si il ia pe “nu” in brate.

 

Iar daca nu avem in colectivul nostru un coleg suparacios, cu siguranta il vom intalni pe acel “pierde vremea” care ar face orice altceva decat sa munceasca. Este o persoana care se plange tot timpul ca are foarte multe lucruri de facut, dar, in realitate, nu duce la bun sfarsit nicio actiune, se sustrage de la activitatile zilnice si nu isi asuma ceea ce face.

 

Numarul “colegilor problema” nu se opreste aici: un alt tip este temutul “tradator”. Vorbim de o structura care tot timpul este nemultumita si incearca sa se ridice profitand de esecurile celorlalti si incercand sa le aduca prejudicii.

 

Trecand prin aceste tipologii, este posibil sa este foarte posibil sa le asociem cu proprii colegi. Iar daca ne dorim sa ne schimbam locul de munca in speranta ca altundeva nu vom avea parte de sicane, ar trebui sa ne gandim de doua ori. Pentru a nu ajunge in situatia de a pleca, specialistii ne recomanda sa pastram relatiile de la locul de munca la un nivel profesional.

Un articol de: Irina Stefania Stoica

Photo by: pexels.com

Nota obtinuta:
0 (0 voturi)
1250 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Sâmbătă, 18 August 2018

Etichete pentru acest articol:

tipuri de colegi


S-ar putea sa va intereseze si:

Iata cateva metode interesante si utile ca sa te vinzi bine la un interviu: [..]
citeste si comenteaza
Dupa clipele de vacanta inca tanjim la somnul de frumusete prelungit, la statul pana [..]
citeste si comenteaza
Cand te afli in cautarea unui loc de munca, fie actualul post nu te mai multumeste sau [..]
citeste si comenteaza
Pasiunea pentru ceea ce faci este deschizatorul drumului catre realizare. De aceea este [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Sa vorbim putin despre cancer. Nu ca specialisti, nu teorie plina de cuvinte fara de inteles, ci, [..]
citeste si comenteaza
Comportamentul toxic este acela pe care il acceptam si toleram desi stim si simtim cat de mult rau [..]
citeste si comenteaza
„ Poti sa-ti cladesti o cariera la orice varsta! ” – nu este doar un mit! [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate