Oameni, ingeri si demoni de Lina Moaca - un spectacol fantasy in decor romanesc

"Era un spectacol grandios care depasea cu mult imaginatia." Exact asa as descrie romanul Linei Moaca deoarece aceasta carte mi-a depasit asteptarile si mi-a oferit o doza de lectura buna, profunda, cuprinzatoare, ampla si puternica.

Dupa o viata traita in intuneric si minciuna, gemenii Willy si Lilly evadeaza din regatul subteran al intunecatului Wilwolf si ajung pe pamant unde li se pare ca au dat peste paradis, iar gustul libertatii este atat de dulce incat corupe si atrage cu un magnetism aproape infricosator.

"Sute de ani de minciuni, de lumina incremenita de ceara, inconjurati de creaturi atat de diferite de noi, creaturi care sustinusera ca suntem parte din familia lor."

"Chiar si cu riscul de a ne imprastia in mii de particule, acum nimic nu ne mai putea opri pornirea."

Despre adevarata natura a celor doi gemeni aflam de la Willhelm, tatal lor, cu care acestia se regasesc prin vointa coincidentei divine. Legenda pe care acesta le-o istoriseste ridica valul de ceata si le releva atat trecutul, cat si adevarata lor conditie. Willy si Lilly nu i-au apartinut niciodata lui Willwolf. Acestia sunt o combinatie de intuneric si lumina, sacru si profan, bine si rau deopotriva. Pot distruge totul sau pot salva.

Legenda biblica a caderii lui Lucifer este repovestita aici intr-o maniera originala si inedita, iar cei doi gemeni sunt in acelasi timp purtatori de sange angelic, demonic si uman. M-a fascinat mixarea datelor biblice cu imaginatia autoarei si totodata cu referinte istorice.

"Totul se construise in iubire, cu iubire ... Creatia avand ca temelie iubirea, nu putea fi decat iubire, orice alt lucru material era irelevant."

"La acest proiect participase si Iluminatul, capetenia cetelor ingeresti. Acesta fiind cel mai apropiat de Imparat, al doilea in scaunul imparatesc ca forta, cel mai mare si stralucit Heruvim."

"Oamenii fusesera creati dupa chipul si asemanarea amandurora..."

Urmasi pe linie directa ai Iluminatului, Willy si Lilly sunt inzestrati cu o frumusete speciala, cu puteri supranaturale, cu o inteligenta iesita din comun si cu lumina. Pe de alta parte, mama lor fusese muritoare, iar tatal lor alesese calea luminii, asadar sufletul lor nu era marcat de rau desi samanta exista.

"Imparatul a facut atunci o promisiune, ca va deschide portile cerului pentru toti cei care vor sa-l urmeze, indiferent de neam sau spita..."

"Stiu ca esti un inger ... o simt, doar ca nu stiu ce cauti pe pamant. Locul tau cu siguranta nu e aici."

Oamenii si lumea lor sunt o ispita mult prea dulce pentru a rezista, iar cei doi gemeni se stabilesc in Bucuresti pentru a gusta din placerile unei lumi profane, inferioare si pentru a cunoaste fiintele care candva au creat haosul fiind prea slabe si cedand prea usor. Fiind creaturi superioare, Willy si Lilly tind sa priveasca oarecum cu dispret rasa umana, numai ca, omul se dovedeste a fi o fiinta mai complexa care le zdruncina teoriile.

"Clipele ce au urmat in mijlocul muritorilor au fost nepretuite, exuberante."

"Poate ca ochii lui devenisera brusc mai intensi. Turcoazul scanteia vapai adanci, tulburatoare."

Pentru a intra in normalitatea Bucurestiului, gemenii trebuie sa isi achizitioneze o locuinta. Alegerea fiind facuta, cei doi se infatiseaza la resedinta lui Alexandru Stanescu pentru a semna actele. Aici, printre tipete, urlete si obiecte sparte, Willy si Lilly o cunosc pe Alexandra, fiica omului de afaceri. Fata pare neajutorata in fata tiraniei tatalui, iar Lilly este hotarata sa afle mai multe si accepta invitatia la petrecerea de logodna a Alexandrei.

"Nu imi placea acea senzatie si nu imi placea ce se intampla cu tanara aceasta. Increzandu-ma in instincte si in priceperea mea nou dobandita de a citi oamenii, stiam deja ce urma sa fac."

Petrecerea se dovedeste a fi in esenta o manifestare a bestialitatii afaceristului care isi drogheaza propria fiica pentru a o vinde unui partener de afaceri. Mila Lilianei il face pe Willy sa actioneze si o aduce pe Alexandra inca drogata in casa lor. Aici, la insistentele surorii sale, Willy accepta fara tragere de inima solutia gasita pentru salvarea Alexandrei de sub dominatia monstruoasa a parintelui sau.

Tachinarile permanente dintre Willy si Lilly mi s-au parut mai mult decat delicioase. In timp ce Willy e mai cerebral, Lilly este impulsiva, iar ideile ei, venite parca din senin au grija sa-l contrarieze permanent pe geamanul sceptic care insa se lasa convins de aceasta.

"- Lilly, mi se pare ca iti cam place sa te joci cu focul. Sentimentul sanatos de autoconservare la tine pare ca abia mai fumega."

Deloc convins de necesitatea casatoriei, avand mari indoieli referitoare la luciditatea surorii sale, nedorind o apropiere prea mare de muritori si furios intr-o oarecare masura, Willy se trezeste ca accepta de dragul Lilianei, o casatorie de forma cu Alexandra.

"- Bine, incapatanat-o, se resemna el. Vad ca ai chef de aventura, asa ca deocamdata las totul in voia ta, dar te avertizez ca nu voi tolera nimic periculos. "

Numai ca, aproape intotdeauna, calculul facut acasa difera mut de cheltuiala din targ, iar intre Willy si Alexandra se creeaza o legatura dincolo de convenienta.

"Dincolo de aparenta calma, emotia puternica care se nastea intre ei era de departe palpabila. Certitudinea asta ii intarata parca s-o tina bine in frau, ca nu cumva sa incerce sa isi revendice vreun drept."

Atmosfera se cam incarca de electricitate deoarece Willy, oricat de mult incearca sa pastreze distanta de noua lui sotie, nu prea reuseste sa ramana indiferent fata de muritoarea intrata pe neasteptate in viata lui. Si uite asa se poate infrange pana si vointa unui inger ... Pe de alta parte, Alexandra, desi se simte pierduta in prezenta sotului ei, pare ca face si imposibilul pentru a-i pune nervii la incercare. Incepe astfel un sir de provocari deopotriva incitant si comic.

In timp ce Willy si Alexandra se tachineaza, se resping si se atrag, Lilly are parte de propriile ei trairi, face cunostinta cu pasiunea, cu seductia pe care muritorii o exercita involuntar. Magnetismul care apare brusc intre ea si Tudor te face sa zambesti dar creeaza si emotie.

"Am incercat sa ma indepartez de el, sa scap de sub vraja profunda a vocii lui si de privirea-i albastra, schimbatoare ca o umbra, care imi paraliza mintea impingandu-ma spre nebunie."

Tudor cu caracterul si atitudinea lui de bad boy apare ca o ispita dulce, iar Lilly cade usor in aceasta ispita deopotriva periculoasa si fascinanta.

"Trupul meu vibra atat de delicios. El era delicios. Ma fascina..."

Dar daca povestea lui Lilly cu Tudor evolueaza rapid spre iubire vesnica, in cazul Alexandrei cu Willy, lucrurile nu sunt atat de simple. Nemaiputand suporta distanta autoimpusa, convinsa ca Willy este doar o dorinta fara sanse de implinire, fata pleaca. Dupa un timp, boala incurabila care ii macina cea mai buna prietena o determina sa se intoarca, iar revederea ingerului ii demonstreaza ca timpul nu are puterea de a sterge amintiri.

"E raiul si iadul meu deopotriva, pe care il iubesc mai presus decat orice pe lumea asta. Turcoaz."

Actiunea se complica in momentul in care in scena intra Willwolf. Regele intunericului nu a uitat nicio secunda de fuga celor doi frati, iar rapirea Alexandrei nu este doar o ocazie de a se razbuna pe Willy, ci si un plan diabolic de a subjuga omenirea. Cum se va descurca ingerul cu ochi turcoaz in situatia infernala, veti afla bineinteles, citind.

Ultima parte a romanului nu il uita nici pe Willwolf. Desi personaj negativ, maiestria autoarei te face sa empatizezi cu el fie chiar si pentru o secunda. M-a impresionat decorul lumii de sub pamant, dar si iluzia ca o simpla muritoare ar putea dizolva o inima impietrita de milenii.

"- Tot acest farmec, gesturi cuceritoare, tot ce faci ... e calculat. Eu pentru tine nu sunt decat o piesa dintr-un plan macabru ... Adevarat sau fals?

Ma priveste atat de adanc incat gandurile incarcate de intrebari fara raspuns mi se-neaca in negrul ravasitor.

- Fals! Susura el, in timp ce da la o parte asternuturile albe."

Reinterpretarea mitului biblic al caderii lui Lucifer, specularea legendelor pe seama ingerilor care s-au unit cu muritorii, aducerea in prim-plan a eternei lupte dintre bine si rau si adaugarea unor povesti de iubire profunde, fierbinti, provocatoare prin stigmatul blestemat pe care il poarta, fac ca "Oameni, ingeri si demoni"sa fie un roman exceptional construit, cu o forta coplesitoare si actiune complexa. M-a fascinat povestea si dintr-o data parca am privit Bucurestiul in alt mod. Parca ... nu mai este atat de aglomerat daca te gandesti ca pe langa tine, dimineata, in timp ce te indrepti abatut spre serviciu, poate trece chiar un inger, iar viata sa ti se schimbe. De acum voi avea grija sa nu mai privesc doar trotuarul atunci cand merg ...

Nota obtinuta:
10 (11 voturi)
812 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Mara-Caloian-Maryliyn Luni, 28 Martie 2016

Etichete pentru acest articol:

carti, recenzii carti, autori romani, carti fantasy, citate carti



S-ar putea sa va intereseze si:

“Saisprezece ani, un jurnal, descoperirea unei lumi noi si diferite: propriul corp, [..]
citeste si comenteaza
O noua carte despre Ploiesti, cu ploiesteni, dar pentru toata lumea, a fost lansata in [..]
citeste si comenteaza
Cu o oferta de 350 de titluri a peste 220 de autori, CorectBooks, prima librarie virtuala [..]
citeste si comenteaza
Cu riscul de a fi cel mai enervant si neplacut recenzor de pe FemeiaStie.ro semnatarul [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Sfarsitul lui ianuarie ne-a adus un nou numar al revistei cultural-artistice Vox Authors. [..]
citeste si comenteaza
O noua revista de literatura promite sa schimbe mentalitati si sa transforme lectura intr-un hobby [..]
citeste si comenteaza
"O relatie frumoasa te face sa te simti mult mai bine decat o marire de salariu, o vacanta de [..]
citeste si comenteaza
Cine esti tu cu adevarat cand totul in jur e minciuna? Cum reactionezi in fata unui trecut de care [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate