Despre oameni, despre iubire, despre Dumnezeu

pfd-flori-oameni-iubire

M-a fascinat intotdeauna povestea „Fata babei si fata mosneagului”. Este o apologie a bunatatii. E, daca vreti, un eufemism pentru „om bun” desi, in aparenta, parintele isi alunga copilul, deci ar trebui sa fie considerat „rau”…

Ce m-a impresionat a fost momentul in care Sfanta Duminica intreaba copila ratacita: „Esti om bun? Daca da, poti intra. Daca nu…du-te cu Dumnezeu”.

Noi nu stim, nu avem de unde sa stim, ce fel de oameni intra in viata noastra. In inima noastra. Nu vom sti sigur, din prima clipa. Dar intrebarea: „Esti om bun? Atunci, poti intra. Daca nu, du-te cu Dumnezeu”… ar putea sa ne ia o piatra de pe suflet. Pentru ca astfel am transfera o parte din neincredere in mainile lui Dumnezeu. Si daca El, Tatal, e de acord…

 

Accesarea „liberului arbitru” inseamna inchiderea temporara a usii prin care primim ajutorul oferit neconditionat, de catre Dumnezeu

Multi dintre noi preferam sa alegem mereu calea usoara, pentru a trece peste diversele nemultumiri, neimpliniri. Asteptam mereu „para malaiata”, in loc sa ingrijim parul si sa urcam pe scara, pentru a culege fructele. Si nu pricepem, cat este viata de lunga, faptul ca „para malaiata” este destinata doar celor care nu pot, INSA nu si celor care ar putea, dar nu vor sa urce pe scara.

 

Ati vazut vreodata cum se face maiaua?

Se pune faina, drojdie, putina apa, se lasa la crescut, apoi se ia o parte din maia si se pune intr-o anumita cantitate de faina, cu apa si sare, care se framanata si din care se face painea. Restul de maia se pastreaza pentru urmatoarea paine, cand se adauga iar faina, drojdie, se face o noua maia, din care se ia iar o parte si tot asa. Mereu ramane o farama din maiaua originala.

Peste ani, multi oameni au spus ca, in painea pe care o fac azi, exista o particica din maiaua facuta in urma cu 70-80 ani. Poate e curios, insa este fascinant.

La fel suntem si noi, cei inruditi. Oricat de indepartati am fi unii de ceilalti, oricat am vrea sa nu stim unii de ceilalti, de multe ori („eu nu sunt la fel ca ala, e doar o ruda indepartata”)…vrem-nu-vrem, suntem la fel ca maiaua. Uniti printr-o molecula. Si, de multe ori, acea molecula, intr-o anume situatie, poate fi reprezentarea clasica a vorbei: „sangele apa nu se face”…

 

Baiatul meu a implinit 14 ani. E foarte mandru ca va avea buletin.

L-am programat la Evidenta Persoanelor si m-am apucat sa-i pregatesc dosarul.

A trebuit si buletinul meu.

Eeeeei…”persoana” aceea din fotografie nu mai eram eu. Acolo era o femeie-fetita, satena, slaba-trestie…desi de atunci au trecut doar 6 ani…

M-am dus la oglinda. EU, ACUM…femeie-coapta-bine, acum si blonda, grasuta (ce termen duios, auto-convenabil).:)M-am mirat ca, pana acum, ori de cate ori a trebuit sa “prezint buletinul”, nu a sesizat nimeni diferenta. Si nu mi s-a cerut nici un alt act care sa imi dovedeasca identitatea. Dar, pe de alta parte, m-am bucurat ca nu s-a intamplat asta. Una este sa realizezi TU ca te-ai schimbat si cu totul altceva este sa ti se spuna in fata, aceasta. Culmea, abia atunci suferi, desi stiai.

Asa ca…m-am programat si pe mine la Evidenta Persoanelor. Imi schimb si eu buletinul, pentru ca, din fericire, pe platforma lor online exista si rubrica: “schimbare buletin pentru ca fotografia nu mai corespunde cu fizionomia”…Este putin trist, este adevarat, insa ma consoleaza gandul ca, devreme ce exista aceasta rubrica, este clar ca si alti oameni trec prin aceste schimbari.

Nu sunt singura.

Ma incadrez in “standarde”. Intr-un normal statistic-acceptat. Chiar daca nu-mi convine (buletinul meu / figura mea mai aveau 4 ani de “valabilitate”, nu? Cat sa te schimbi in 6 ani???)…Da. M-am schimbat atat de mult, incat trebuie sa imi schimb si buletinul. Dar…sunt bucuroasa. Pentru ca voi fi Eu in poza, pentru inca un numar de ani…Si pentru ca, astfel, nu voi fi nevoita sa spun, daca mi s-ar cere si un alt act care sa imi confirme identitatea: “Nu seman cu femeia din fotografie??? Normal!!! Pentru ca am mancat-o!!!".:D

 

In iubire…intrebari vor fi intotdeauna.

Raspunsurile vor veni, presupun, doar atunci cand, in functie de personalitatea fiecaruia dintre noi, vom avea curajul sa le infruntam.

Dumnezeu nu ne condamna pentru iubire. Ne condamna doar pentru lipsa ei. Lipsa unei trairi fizice, in durerea sufleteasca acuta, conduce spre o suferinta interioara acuta. De aceea, in suferinta, nu lacrimile ar trebui sa ne dea de gandit, ci lipsa lor.

Un articol de: Teoana 

Photo by: pexels.com

Nota obtinuta:
10 (2 voturi)
181 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Marţi, 07 August 2018

Etichete pentru acest articol:

despre iubire, despre dragoste, despre dumnezeu



S-ar putea sa va intereseze si:

Tuturor ni s-a intamplat sa visam si sa ne apara in vis persoane necunoscute. Cu [..]
citeste si comenteaza
Cresterea spirituala este o alegere personala – necesara pentru aprofundarea relatiei [..]
citeste si comenteaza
Dumnezeu este vecinul meu, locuieste peste drum de casa mea. Il vad deseori, il aud cand [..]
citeste si comenteaza
Lumea in care traim este plina de legi, reguli si lucruri care trebuie sau nu trebuie [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Salopetele sunt un MUST HAVE in acest sezon. Fie ca sunt scurte, lungi, florale, uni, largi, [..]
citeste si comenteaza
Bucurati-va de de viata! De tot ceea ce va ofera ea. Nu este un sfat. Este un adevar general [..]
citeste si comenteaza
Femei de ieri, femei de azi, aceleasi vesnic visatoare si sentimentale, aceleasi victime ale [..]
citeste si comenteaza
De ce “Femeia care astepta?” Captivandu-mi intamplator ochii, mi-a pus neuronii in miscare: CE [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate