Un om care este interesat de spiritualitate ajunge inevitabil la un moment dat sa se intrebe: oare cum ar trebui sa ma raportez la familia mea în calatoria interioara? Vorbesc de familia de sange, evident. Tata, mama, frate, sora, bunici, veri, etc. Trebuie oare să ma rup de ei, căci, asa cum spune si Iisus in evanghelii, Cine iubeste pe tatal sau pe mama sa mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine? Sau dimpotriva, trebuie să fii alaturi de ei si să-i cinstesti, asa cum se spune chiar in Decalog?

 Separare interioară şi separare exterioară

In primul rand, ar trebui facuta o distinctie intre sensul interior al separarii si cel exterior. Interior inseamna ca omul sa nu mai fie dependent afectiv si mental de familia sa, chiar daca traieste poate sub acelasi acoperis cu ei. Exterior inseamna separare fizica, sa stai separat de parinti, frati, etc.

In trecut, si in parte si in zilele noastre, cautarea separarii interioare se suprapunea peste separarea exterioara. Buddha, de exemplu, in momentul in care a pornit in cautarea eternului si-a abandonat sotia si copilul si a devenit un cersetor. Unul dintre apostolii lui Iisus are de ales la un moment dat intre a-l urma pe Iisus si a se duce sa-si ingroape tatal. In Tibet, exista practica de a lasa unul din fiii familiei sa mearga la manastire pentru desavarsire spirituala.

Insa, in prezent, tendinta este ca omul sa isi vada de evolutia sa spirituala in familie si in comunitate, nu in afara ei. Practic, globalizarea a atins se pare si sfera spiritualitatii. Este tot mai dificil să fii izolat si separat in zilele noastre. Ce spuneam in titlu se inscrie foarte bine in acest trend. La ce mă refer mai exact?

La faptul că, in relatiile cu familia se vede foarte bine cum evoluezi din punct de vedere spiritual. Pentru ca au o mare inertie, dar si incarcatura energetica pe masura, in momentul in care apare o schimbare, aceasta se observa destul de usor. Asta poate insemna ca faci lucruri pe care nu le-ai mai facut niciodată in relatia cu ei sau ca nu mai faci ce faceai de obicei.

 Eu si ai mei

In cazul meu de exemplu, o schimbare a fost sa nu ma mai simt atacat de criticile tatalui meu si de reprosurile sale. La un moment dat, atunci cand acestea au aparut, am decis cumva sa astept, sa vad ce se intampla daca nu reactionez deloc, daca nu cooperez cu furia sa. Nici in interior, nici in exterior. Şi s-a dus. Normal....

Inca un lucru de care am devenit constient, in relatia cu parintii mei, este ca daca nu ai curajul sa spui NU in fata sfaturilor si poruncilor lor, o sa ramai mereu un copil. Daca nu ai curajul sa faci ceea ce consideri ca este bine, potrivit pentru tine, la un anumit moment, IN POFIDA vocii parintilor care spun „este gresit, nu fa asta!”, nu te vei maturiza niciodată.

Părintii mei, cu care inca locuiesc, inca vor sa ma protejeze, sa aleaga in locul meu. Inca se mai supara pentru lucruri pe care le fac. De exemplu, pentru ca ies cu bicicleta cand afara este ud si ninge....Dar nu am ce face. Dupa ce ai gustat ce inseamna libertatea nu poti sa te mai intorci.

Marius Lazar

Postat de: femeiaStie Marţi, 09 Februarie 2010