Sfantul Andrei, traditii si idei de cadouri

Mai sunt cateva zile pana la sarbatoarea Sfantului Andrei. Sfantul Andrei este o sarbatoare crestin-ortodoxa care se sarbatoreste in fiecare an, pe 30 noiembrie. In aceasta zi cei care se numesc Andreea, Andrei, Andra isi sarbatoresc ziua onomastica. Ei primesc cadouri, vizite sau sunt felicitati prin telefon, pe retelele de socializare sau prin email.

Afla mai multe despre: cum se sarbatoreste religios Sfantul Andrei, care sunt traditiile romanesti legate de aceasta sarbatoare

Sfantul Andrei i-a crestinat pe locuitorii tinuturilor danubiano-pontice si astfel uneste spiritual sarbatoarea Romaniei cu sarbatoarea Bisericii Crestine. Sfantul Andrei a fost fratele Sfantului Apostol Petru si, de asemenea, a fost mai intai ocrotitorul lui Ioan Botezatorul, cel care l-a trimis sa-l urmeze pe Iisus din Nazaret. Acesta a fost numit ,,cel intai chemat" si se spune ca a primit puterea de a lega si dezlega pacatele oamenilor. Sfantul Apostol Andrei a mers la Scytia, Dobrogea de astazi, iar apoi a mers in Grecia pentru a consolida comunitatile crestine infiintate de Sfantul Apostol Pavel.

 

Traditii de Sfantul Andrei

In popor se spune ca Sfantul Andrei este ocrotitorul animalelor si ca a fost stapanul animalelor salbatice. El a fost cioban, iar de oile lui nu s-a atins nici un lup. Se spune ca fetele care pun busuioc sub perna in seara de 29 spre 30 noiembrie isi vor visa ursitul si de asemenea, traditia spune sa pui grau la incoltit pentru a a avea noroc.

De asemenea, o alta traditie spune sa nu lasi nimic ascutit afara, sa nu maturi, scuturi si sa nu dai gunoiul afara. O alta traditie spune sa mananci sarat si sa te culci. Daca visezi ca un baiat iti aduce apa, acela este baiatul cu care te vei marita. Astfel vei afla care este ursitul tau.

Sunt mai multe traditii, in fiecare zona este alta traditie; desigur, doar unele traditii mai sunt tinute. Insa mai sunt zone unde se pastreaza obiceiurile vechi din batrani, iar unele fete tinere mai respecta obiceiurile acestea si se pregatesc cu o zi inainte, se aranjeaza, merg la coafor si se pregatesc sa-si vada ursitul in vis. Daca nu viseaza pe nimeni inseamna ca mai trebuie sa astepte pana sa se marite.:)

Sarbatoarea Sfantului Andrei este premergatoare sarbatorii de 1 decembrie, Ziua Romaniei. Cum vin una dupa alta, iar anul acesta cad luni si marti, aceasta inseamana ca o sa fie o minivacanta de vineri pana marti seara, miercuri incepand lucrul, scoala. Cei care se sarbatoresc de Sfantul Andrei pot spune ca au mai multe zile de petrecere si chiar pot merge la munte sa se sarbatoreasca. Ei pot merge la restaurant, in vizita la alta persoana cu acelasi nume ca ea, el si sa se sarbatoreasca impreuna, la munte, la mall cu prietenii, familia sau pot sa dea ei o petrecere acasa si sa se sarbatoreasca cu cei dragi, cu prietenii, iubitul, iubita sau daca vrea sa nu se sarbatoreasca cu multa lume poate sa petreaca doar cu familia, sau cu iubitul, iubita sau doar cu cativa prieteni. Ei pot primi cadouri jucarii, dulciuri, haine, sau un ceas, bijuterii, un set de parfum si deodorant, flori sau o geanta, poate un telefon, o tableta sau ceva simbolic. De asemenea pot primi bomboane sau ceva ce-si doresc foarte mult. Se poate chiar de ziua de nume sau daca este si ziua de nastere sa primeasca un inel de logodna , iar iubitul s-o ceara in casatorie sau se poate chiar sa primeasca vestea ca va avea un copil. 

Orice cadou, felicitare ar primi, daca vine din suflet cel, cea care-l primeste va fi foarte bucuros, bucuroasa. Petrecere frumoasa tuturor celor ce-si sarbatoresc ziua onomastica de Sfantul Andrei si la multi ani!:P

Nota obtinuta:
10 (1 vot)
1051 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Gabriela-Theodora-Negoita Miercuri, 02 Decembrie 2015

Etichete pentru acest articol:

sfantul andrei, sarbatoare, traditii de sfantul andrei



S-ar putea sa va intereseze si:

Am intrat cu pasi repezi in anotimpul vietii, al sperantei si al nostalgiei.Timpul ne [..]
citeste si comenteaza
Principalele evenimente desfasurate in perioada carnavalului [..]
citeste si comenteaza
Am petrecut niste clipe de vis in acest Craciun. Aici in partea de Nord a Tarii, mai [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Cand vine ziua unui prieten, a unei cunostinte sau a unei rude, te gandesti ce sa-i faci cadou. Ar [..]
citeste si comenteaza
Mamele singure isi cresc copiii singure. Mamele singure n-au fost de la inceput singure. Ele au [..]
citeste si comenteaza
Cand esti mica toata lumea te intreaba ce vrei sa te faci cand vei fi mare. Toti copiii raspund [..]
citeste si comenteaza
Toata lumea are pasiuni, vise care nu intotdeauna se indeplinesc, hobby-uri de care ar vrea sa se [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate