Ce cadou sa alegi la aniversarea unui coleg de birou?

adv-cadouri-cos-de-paste

Zilele de nastere aniversate in familie sau intre prieteni sunt ocazii perfecte pentru a-i sarbatori pe cei dragi si pentru a le face surprize memorabile. In mod normal, gasirea celor mai interesante si mai potrivite cadouri pentru cei care isi sarbatoresc ziua de nastere din randul membrilor familiei sau al prietenilor apropiati nu ne pune in dificultate prea mult. Asta, pentru ca ne bazam pe faptul ca pe fiecare dintre aceste persoane apropiate le cunoastem suficient de bine, le stim pasiunile, preferintele si uneori avem chiar norocul ca, la un moment dat, sa ne dezvaluie anumite dorinte ale lor, pe care avem astfel ocazia sa le transformam chiar in cadoul special cu care ii vom surprinde.

Altfel stau lucrurile cand este vorba despre o aniversare la locul de munca, atunci cand sarbatoritul este un coleg de la birou. Fie ca nu ati lucrat suficient timp impreuna astfel incat sa fi aflat macar cateva lucruri care tin de personalitatea lui, fie ca prin natura profesiei nu aveti prea mult timp sa interactionati in asa maniera incat sa va cunoasteti mai mult, este clar ca alegerea unui cadou potrivit atunci cand acesta isi aniverseaza ziua de nastere poate deveni o misiune destul de dificila.

 

Ce poti alege fara teama de a gresi?

Poti alege, de exemplu, o carte, un roman de succes sau o scriere noua a unui autor consacrat si cu siguranta nu vei gresi cu aceasta varianta. De asemenea, poti sa te inspiri din oferta unor site-uri specializate in cadouri corporate Pasti, de unde vei putea opta pentru un dar potrivit pentru un coleg de la locul de munca.

Astfel, un set multifunctional de birou, un stilou elegant, articole care ii pot fi extrem de utile in activitatea de zi cu zi de la locul de munca. Totodata, un articol decorativ, menit sa ii infrumuseteze si sa ii personalizeze biroul, este o alta varianta de cadou cu care nu vei gresi. O cana termo, cu un design special, care sa-i mentina fierbinte cafeaua sau ceaiul savurat la serviciu, este o alta idee care sa il surprinda in mod placut pe sarbatorit.

 

Cu ce idei de cadouri poti risca?

Alegerea unui parfum, a unui obiect vestimentar, fara a cunoaste preferintele colegului sarbatorit, mizand ca va impartasi gusturile in materie ale celui care le-a ales nu sunt intotdeauna o carte castigatoare.

Nici plicul cu bani, cu contributiile tuturor colegilor, nu poate fi cadoul potrivit in orice situatie, chiar daca este o varianta practica, sarbatoritul putandu-se simti stingherit de acest tip de surpriza.

photo by: cadoulspecial.ro

Nota obtinuta:
0 (0 voturi)
193 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: A-Editor Marţi, 03 Martie 2020

Etichete pentru acest articol:

cadouri colegi, cosuri cadouri


S-ar putea sa va intereseze si:

Venirea toamnei te-a determinat sa iei o hotarare foarte importanta: te apuci de [..]
citeste si comenteaza
Nu mai este mult pana cand inceputul lunii martie va bate la usa. Numita si martisor, [..]
citeste si comenteaza
Imi place sa ma pregatesc din timp cu daruri pentru cei dragi. Voi cum procedati in [..]
citeste si comenteaza
Perioada sarbatorilor se apropie si nu stii ce sa ii cumperi iubitului tau? Daca acesta [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Igiena este un aspect extrem de important in viata noastra, a tuturor, intrucat ne mentine buna nu [..]
citeste si comenteaza
Singura gama de biscuiti dedicati special micului dejun - BelVita - a lansat impreuna cu fanii sai [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate