A fost adata o familie ce avea doua odrasle: o fata isteata si vicleana si fratele ei, foarte inteligent, cu putin mai mare decat ea. Nu exista zi in care cei doi sa nu se certe. Motive erau din plin. Insa pur si simplu nu se puteau intelege. Niciunul nu suporta prezenta celuilalt. Intrebator era faptul ca nu oboseau certandu-se. Parintii lor, oameni cu seama si cu scaun la cap, pur si simplu nu mai gaseau nicio solutie in privinta acestor certuri interminabile si fara vreun rost. Ceea ce ei nu stiau era faptul ca adevarata sursa a neintelegerilor era chiar fata lor cea mica, Ana. Ea provoca aceste conflicte inepuizabile, ea il agresa pe fratele ei, Cristi, care practic nu avea nicio vina. Singurul lucru rau la el era ca ii raspundea la provocari, dar in acele situatii, nu putea sa stea si sa indure.

Insa oricine poate intreba de ce Ana era atat de rautacioasa. Este lucru simplu de stiut: nu suporta competitia, mai precis, nu se impaca cu gandul ca fratele ei era in centrul atentiei, dar nu era asa. Cristi nu reprezenta nicio „amenintare” pentru Ana insa, in mintea ei de copil orice lucru neinsemnat capata o valoare mare, poate chiar prea mare pentru ceva lipsit de pret.

Realizand intr-un final ca baiatul lor se plange din ce in ce mai mult de comportamentul pueril al Anei, parintii copiilor au hotarat sa poarta o discutie cat mai serioasa cu fetita lor. Asadar, intr-o seara cand Cristi era la bunica lor, mama Anei a intrat in camera fetei, intrerupandu-i joaca:

- Ana, vino, te rog, ca sa discutam ceva.

Observand o usoara racire in glasul duios al mamei sale, pe Ana a cuprins-o un fior:stia ca intrase, iar in bulbuc.

- Ana, spune-mi te rog de ce nu te poti intelege cu fratele tau.

- Ei, mama... ti se pare.

- Ana, mie poti sa-mi spui orice, doar sunt mama ta. Cine altcineva te va ajuta in situatii dificile? Poti avea incredere in mine.

- Bine... Eu nu pot sa suport faptul ca voi il iubiti mai mult pe Cristi decat pe mine. Mereu va pasa numai de el, de parca eu as fi invzibila, spuse Ana cu ochii inlacrimati de durere.

Auzind cuvintele rostite de fiica ei, mamei i se rupse sufletul de tristete.

-   Copilo, cum poti sa gandesti astfel, o intrbase mama cu duiosie.

Noi, parintii, va iubim pe amandoi intr-un mod egal. Nu exista mama ce nu-si iubeste copiii. Dar ar trebui sa te gandesti si la noi. Crezi ca ne este usor sa te vedem ca il bati pe Cristi? Crezi ca ne este usor sa va vedem certandu-va?

Ana nu raspunse nimic.

-  Gandeste-te la papusile tale. Ti-ar place daca le-ai vedea batandu-se sau hartuindu-se?

-   Desigur ca nu! Raspunse fata cu inversunare.

-   Ei bine, noi suntem pusi in aceasta situatie si crede-ne ca nici noua nu ne place.

Mama a abordat acest subiect deoarece stia ca cel mai de pret lucru al Anei sunt papusile ei. Ar da orice pentru ele. Ar face orice compromis. Dupa aceasta discutie, fetita si-a dat seama ca gresise si de atunci nu si-a mai necajit fratele care, spre surprinderea lui, se intelegea mult mai  bine cu sora sa.

Nume:  Cezara-Miruna  Chirila

Varsta: 14 ani

Scoala: “Titu Maiorescu“ Iasi.

Postat de: femeiaStie Marţi, 01 Martie 2011