Poveste pentru copii: Furtul

pisici1

Dupa ce treci de padurea Desisul Verde, te apropii de satul Coltisorul Vesel. Prima casa din sat apartine familiei Ghinea, care are doi copii. Din hambarul lor se aude urmatoarea conversatie:

-          Aceasta e cea mai faina casa in care am locuit! Mananci pe saturate si nimeni nu are treaba cu tine – zise Rontzi, stand tolanit in grau si muscand cu pofta din carnat.

-          Ai dreptate, prietene, ce bine ca am nimerit la oamenii acestia, care au o pisica asa de lenesa! E bine sa mananci linistit si sa alegi intre mai multe feluri de mancare: grau, porumb, orz sau sa furi ceva de la bucatarie. Da-mi si mie o gura de carnat, arata delicios, cred ca e bun!

-          Bine, dar sa nu-l mananci pe tot!

Rontzi ii intinde carnatul lui Griulet, celalalt soricel, care intr-o clipa il inghite pe tot. Ramas fara hrana, Rontzi se supara si il amentinta ca nu ii mai da niciodata nimic. Intre timp, in casa, mamica ii cheama pe copii la masa:

-          Mai repede copii, noi am mancat de doua ori azi, nu vreti si voi sa serviti ceva macar de pranz? Daca nu, ii dau mancarea lui Blanosul. Blanosul era cainele familiei.

-          I-auzi, Miru, hai sa mergem, ca ramanem nemancati pe azi!- zise Nicusor.

-          Bine, hai, dar nu vreau supa!

Alergand, intrara pe usa din bucatarie, mai sa o darame in graba lor.

-          Mai usor, ca nu vin turcii!- striga mama, care ii astepta cu polonicul in mana.

-          Nu vrem supa!- izbucnesc amandoi intr-un glas.

-          Sa inteleg ca nu vreti nici desert? Daca nu mancati supa, nu primiti desert! – spune mama pe un ton hotarat.

-          Bine!

-          Bine, ce!

-          Bine, poate mancam! Dar ce e la desert?

-          Prajitura cu cirese, preferata voastra!

In sfarsit, cei doi copii rasfatati se aseaza la masa. Ajungand la felul 2, piure cu carnati, mamica isi da seama ca lipsesc carnatii. Scandal mare, copiii nu mai vor sa manance. Sunt convinsi cu greu sa treaca la desert.

Din gradina apare tatal, cu sapa rezemata pe umarul drept. Copiii se reped spre el:

-          Tati, tati, au disparut carnatii!

-          Unde, ma Nicusor, in burtica la tine?

-          Nu, chiar au disparut!

-          Pai, cine sa ii fi luat? Intreaba tatal mirat.

-          Noi credem ca i-a furat Miau!- tipa cei doi.

-          Eu nu cred. I-am dat si lui din ei! spune mama.

-          Cred ca i-ai deschis apetitul, mai nevasta! – zice tatal suparat.

-          S-ar putea sa ai dreptate!- recunoaste mama si ea suparata acum.

Convinsi toti ca Miau, pisica, este vinovata pentru lipsa carnatilor, se gandesc sa o pedepseaca, asa ca, a doua zi, plecand de acasa la targ, o lasa fara mancare.

Miau se trezeste. O liniste ciudata pluteste in aer. Isi da repede seama ca nu e nimeni acasa. Nu se ingrijoreaza. Cauta castronul cu mancare, cum facea de obicei cand stapanii erau plecati. Stupoare! Gaseste castronul, dar nu ii e de niciun folos. Castronul era gol!

-          Stapanii au uitat de mine! Nu ma mai iubesc! M-au lasat fara mancare!

-          Nu mai urla mai asa! O sa scoli tot satul! Ii zice Blanosul.

Obsevandu-l abia acum pe colegul de curte, se indrepta catre el.

-          Blanosule, ne-au uitat stapanii! Nu avem mancare!

-          Te inseli! Eu am, uita-te in castron!

-          Inseamna ca numai pe mine m-au uitat! –urla Miau bosumflat.

-          Poate i-ai suparat tu cu ceva!

-       De data asta chiar nu am facut nimic! Nu am varsat castronul cu apa de la rate, nu i-am zgariat pe copii, nu m-am purtat urat cu musafirii, nu stiu ce sa fi facut aiurea!

-          De carnatii furati ce stii?

-          Eu nu am furat niciun carnat! De mancat am mancat, ce e drept, mi-a dat stapana unul!

-          Si mie, dar nu de ala e vorba! Am auzit ca au disparut toti! Sigur nu i-ai luat tu?

-          Pe cuvant ca nu! Daca si stapanii ma banuiesc pe mine fiindca fac mereu prostii? Poate de aia nu mi-au lasat mancare?!

-          Tot ce se poate!

-          Bine, bine, misterul asta putem sa il dezlegam mai tarziu, dar ce sa mananc?

-          Daca vrei, iti dau de la mine un os ori niste paine!

-          Osul e prea tare, iar painea nu imi place de fel!

-          Atunci nu ai decat sa ramai nemancat, altceva nu am!

Miau pleaca si se duce sa leneveasca sub copertina, la umbra.Incearca sa doarma.Dar e greu sa dormi cu burta goala. Adoarme intr-un tarziu si viseaza oale pline cu lapte, siruri intregi de carnati pusi la afumat si permute din acelea crocante; viseaza ca e la rau, ca apa e limpede precum cristalul, ca prinde un cos de peste, pe care abia il trage dupa el, ca ajunge acasa, unde-i gaseste pe stapani, care venisera de la targ, ca ii spune stapanei ca nu a furat el carnatii, iar aceasta ii cere iertare, il imbratiseaza si se apuca sa pregateasca peste pentru toata familia, dupa ce ii multumeste. Miau se trezeste intr-un puternic miros de peste. Numai ca venea de la vecini. Isi aduce aminte ca nu are voie sa ceara mancare la vecini. Cu regret in suflet si in stomacel, care canta de zor a foame, se duce la Blanosul, decis sa accepte bucata de paine.

-          Ai venit prea tarziu, am mancat-o la pranz! Tu nu ai vrut-o!

-          Acum mi-e atat de foame incat as manca si paine!

-          Tu ai manca, dar eu nu mai am ce sa iti dau, nu mi-a ramas deloc!

-          Asta e! Trebuie sa caut in alta parte! Dar unde?

-          Prinde si tu niste soareci, asa fac pisicile de obicei!

-          As prinde eu, dar tu nu vezi cat sunt de gras, iar de alergat nu mai stiu nici eu de cand nu am mai alergat!

-          Vezi ca e bun si sportul la ceva! Mie imi place sa alerg mereu, pentru a avea o conditie fizica buna. Numai asa pot sa-i alung pe raufacatori, atunci cand incearca sa patrunda in curte noaptea sau cand nu sunt stapanii acasa, ca astazi!

-          Sa stii ca daca nu mor de foame astazi, ma apuc de sport!

-          Mai bine te-ai apuca acum de sport! Nu-i auzi pe soareci cum se alearga prin grau?!

In graba mare, Miau se suie in hambar. Griulet si Rontzi aud zgomot si se opresc din alergat. Curand nu mai alearga unul dupa altul, ci alearga Miau dupa amandoi. Intr-un tarziu, oboist, coboara lenes scara, tot nemancat. Nu reusise sa-i prinda.

       Gafaind, abia tarandu-se, Miau se strecoara pe sub poarta si intra in gradina de legume. Acolo vede o aratare alba, in doua picioare, rontaind ceva portocaliu.

-          Cine esti tu si ce cauti in gradina stapanilor mei?- o ameninta Miau.

-          Sssssunt doar eu, Zgribulici! Nu ma omori!Promit ca nu mai mananc din gradina voastra!

-          Stai, nu te speria!Am crezut ca vrei sa ma mananci pe mine! Apropo, ce mananci acolo? Mi-e o foame de lup! Da-mi si mie!

-          Bine, dar nu mai vorbi de lupi! Uite, ia, e foarte bun pentru vedere morcoviorul!

-          E prea tare! Nu pot sa il mananc! Asta e, am sa raman nemancat! Sa stii ca nu te spun la stapani ca ai luat morcovi din gradina lor daca promiti sa nu mai furi; o sa le cer eu cativa pentru tine!

-          Promit! La revedere! Mersi!

-          La revedere!

Dezamagit ca nu a gasit nimic de mancare, Miau se intoarce acasa hotarat sa-i prinda pe soareci. Se urca inapoi in hambar, unde incepe o alergare infuriate. In timp ce Miau il alerga pe Griulet, Rontzi se strecoara si coboara scara de la hambar cu un rest de carnat in labuta. Miau isi da seama ca din vina lui Rontzi ramasese nemancat si alearga dupa el sa-l manance. In timp ce ei alergau spre poarta, aceasta se deschide si intra Miru.

-          Mami, mami, soarecele ala a furat carnatii!- zice fetita.

Misterul dezlegat, Miau se pisiceste pe langa fetita, care-i da o bucatica de napolitana si il mangaie.

-          Imi pare rau, Miau! Nu ar fi trebuit sa te invinuim pe nedrept! Am crezut ca tu ai facut asta, fiindca faci prea multe pozne! Ar fi bine sa-ti serveasca de lectie si sa te mai cumintesti! – spune mama.

-          Uite, ti-am luat niste lapte! Hai sa-ti pun o portie in castron, cred ca ti-e o foameeee! ii zice Nicusor.

Si astfel, membrii familiei s-au impacat cu Miau. Era lenes, poznas, dar nu si hot. Pana si Rontzi s-a potolit pentru o vreme.

O poveste de: Doruta Dumitru

Nota obtinuta:
9.8 (5 voturi)
2086 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Sâmbătă, 02 Februarie 2013

Etichete pentru acest articol:

povesti pentru copii, povesti frumoase



S-ar putea sa va intereseze si:

Dumnezeu mi-a oferit multe din ce mi-as putea dori, insa El mi-a dat un har, o putere [..]
citeste si comenteaza
Eu si Ionut am fost anagajati intr-o misiune de cercetare pe Planeta Venus. Dupa ce ne-am [..]
citeste si comenteaza
Cand ne lovim de cate un "Nu" incapatanat sau misterios din partea copiilor [..]
citeste si comenteaza
Una dintre cele mai vandute carti pentru copii din toate timpurile, “Omida [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

S-a terminat vacanta de vara si perioada concediilor. A venit toamna. Copiii au inceput scoala, [..]
citeste si comenteaza
Astazi o sa incercam sa dezbatem un subiect la care fiecare barbat s-a gandit macar o [..]
citeste si comenteaza
Ne-au spus povesti captivante, ne-au purtat pasii prin cele mai neobisnuite cotloane ale [..]
citeste si comenteaza
Ca ai vrut sau nu ai vrut, iata ca esti pus in situatia de a spune: “te pup, pa, pa". Cum [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate