Albatrosul de aur

pbfd-povesti-albatros

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, un albatros ce isi propusese sa ajunga la soare.

- E inutil! ii spuneau toate celelalte pasari. Nu vei reusi niciodata! Si chiar daca ai reusi, in felul acesta iti vei gasi sfarsitul.

Dar albatrosul nu le asculta, ci, zi si noapte isi antrena aripile, care se obisnuira sa zboare tot mai sus, tot mai departe. Pana cand, intr-o zi, ajunse aproape de soare. Dar atunci izbucni o furtuna cumplita. O furtuna care il tranti la pamant si ii zdrobi aripile pentru totdeauna.

- Acum nu mai are nici un rost, isi spuse albatrosul, sa mai incerc.

Si trecura astfel zile de deznadejde si nopti albe. Nopti fara sa viseze macar ca ar putea sa zboare din nou.

Dar intr-o zi, intr-una din acele zile mohorate si cenusii, in care parea ca soarele nu va mai iesi din nori, dintr-o data, o raza micuta de soare se rasfranse asupra albatrosului.

- Poti sa o faci, ii spuse ea. Chiar si cu aripile frante, poti sa o faci.

- Cum asa? intreba albatrosul.

Insa nu primi nici un raspuns. Totusi, cuvintele razei de soare i se intiparira cu putere in minte. Asa ca se ridica in picioare si intinse ceeea ce mai ramasese din aripile lui. Apoi ofta.

- Era clar, isi spuse el, ca nu o sa se intample nimic. Nici nu stiu de ce am mai incercat.

Insa nici nu sfarsi bine aceste cuvinte ca se simti invaluit in lumina. O lumina blanda si puternica in acelasi timp, in care disparu orice urma de amaraciune. O lumina in care aripile ii crescura la loc, dar niste aripi atat de diferite de cele pe care le avusese pana atunci! Erau niste aripi poleite cu aur, raspandind o stralucire de calda, vie, imposibil de descris in cuvinte. Niste aripi care il ridicara in vazduh si il purtara sus, sus de tot, pana la soare.

- Bine ai venit, ii spuse acesta, albatrosul meu curajos.

Si soarele ii mai spuse ca, drept rasplata pentru suferintele lui, ii putea indeplini orice dorinta.

- Imi doresc doar sa raman aici, spuse albatrosul, in lumina aceasta in care dispare orice durere. Si, adauga el, dupa un timp de gandire, iti mai cer un lucru: ca nici unui albatros sa nu i se mai franga vreodata aripile.

Si se spune ca de atunci au albatrosii aripile atat de mari si puternice, incat sa poata zbura deasupra marilor si a oceanelor.

Se mai spune si ca albatrosul si-a folosit noile aripi pentru a ajuta alte pasari in pericol, si ca, cu fiecare fapta buna pe care o facea devenea, tot mai mult, de aur. Doar inima i-a ramas de carne, ca sa se poata bucura de fericirea ce avea sa fie a lui pentru totdeauna.

(martie, 2018)

O poveste de: Lucia Benea

Photo by: pixabay.com

Nota obtinuta:
0 (0 voturi)
180 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Luni, 12 Martie 2018

Etichete pentru acest articol:

povesti



S-ar putea sa va intereseze si:

Eu si Ionut am fost anagajati intr-o misiune de cercetare pe Planeta Venus. Dupa ce ne-am [..]
citeste si comenteaza
Tanara sa mama, Clara tocmai i-a citit copilului o incantatoare poveste despre printi si [..]
citeste si comenteaza
Cartea “Scoala ursilor” ofera celor mici posibilitatea de a urmari doisprezece [..]
citeste si comenteaza
Daca ai putea vreodata sa te transformi in ceva - in orice - ce ti-ar placea sa fii? [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Ath este un oras mic si prietenos, situat in inima Europei, in regiunea Valonia din Belgia. Este [..]
citeste si comenteaza
Se intampla ca unele zile sa fie excelente, in care dimineata este o binecuvantare si deschizi [..]
citeste si comenteaza
De la mamarute, gandacei, broscute, elefanti, extraterestri jucausi si pana la bijuterii elegante, [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate