Relatia parinti - copii, ca un cub rubik

pfd-cub-rubik-relatia-familie

Spune copilul meu, Mina: “de la parinti nu trebuie sa iei mai mult decat ai primit”. Oricat m-am gandit, nu am inteles. Habar nu am de unde o fi preluat aceasta “maxima”, insa nu m-am putut abtine sa nu o consider absurda.

Imi venea sa ii spun: “Tu nu vezi ca e absurd??? De unde aceasta limitare? Cine sa calculeze care sunt proportiile? DAAA! Intre straini, intre vecini, e valabil ce spui! Imi dai atat, iti restitui atat! Dar intre parinti si copii?”

Dar am tacut. Doar am zambit. Mi-am dat seama ca…mai bine tac si analizez, iar abia apoi raspund.

 

M-am gandit la Bita. Asa facea, mereu, de ma zapacea, sufleteste: daca o vecina o ruga sa ii faca un chec, de pilda, si ii dadea toate ingredientele necesare, dupa ce bita ii facea checul, ii dadea inapoi TOT ce ramanea: zahar, faina…chiar daca erau cantitati infime. Aceasta era corectitudinea ei. Si am preluat si eu, in unele actiuni ale mele, aceasta corectitudine dusa aproape de extrem (cine naiba sa stie ca a ramas o lingura de zahar???)

DAR…intre parinti si copii??? Aici nu cred ca ar putea exista astfel de limite. O astfel de corectitudine…nu-si are locul.

De ce? Simplu.

Parintii – hai sa ne referim la parintii normal-acceptati – oricum dau TOT, fac TOTUL pentru copiii lor.

Asa ca, tu, copila…daca asa crezi…ar trebui sa imi dai inapoi TOTUL   -1, ca sa fie mai putin decat ti-am dat eu???

Pe moment m-am enervat, in sinea mea “ce copil e la 24 ani!”,apoi m-am induiosat: “ce copil e la 24 ani!”Apoi, iar…m-am tot gandit.

Chiar daca “maxima” este mai mult decat superficiala, ca si fond, copila a preluat-o cu un scop. Iar scopul ei era unul bine-intentionat. Era incercarea ei, copilareasca, de a ma face sa inteleg ca apreciaza eforturile noastre, pentru ea.

Asa ca m-am dus la ea si am imbratisat-o.

“Ce ai, mama?!”

“Nimic. Sunt mandra de tine. Esti mai buna decat mine”…

 

A zambit asa cum zambea cand era mica, cand se trezea si ma vedea langa ea, dimineata…

Pentru mine, acest zambet al ei este de nepretuit, pentru ca, de cand a crescut, il vad rar.

In acest context, a pecetluit concluzia: am reactionat, in sfarsit, corect, in concordanta cu sufletul ei. Si am fost fericita pentru ca am gandit inainte de a vorbi, fie si dintr-un impuls.

M-am maturizat. M-a maturizat ea, copila? Nu stiu. Oricum ar fi, sunt fericita. Pentru ca sufletul copiilor este la fel ca un “cub rubik”. Depinde doar de tine, mama, daca reusesti sa potrivesti culorile…

Un articol de: Teoana

Photo by: pexels.com

Nota obtinuta:
0 (0 voturi)
85 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Luni, 13 August 2018

Etichete pentru acest articol:



S-ar putea sa va intereseze si:

Venirea pe lume a celui mic inseamna o multime de schimbari, cel putin in teorie. Dar [..]
citeste si comenteaza
Incheiam anul 2010 cu un fel de bilant si cu un indemn catre voi, dragi cititoare [..]
citeste si comenteaza
O veste buna pentru mami si bebe. O bucurie care tine pana pe 2 Februarie, deci [..]
citeste si comenteaza
Relatia parinti-copii ar trebui sa fie foarte buna intre toti copiii si parintii. Insa [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Cataracta este o boala ce consta in opacifierea cristalinului natural al ochiului. Aceasta poate sa [..]
citeste si comenteaza
Una din cele mai mari greseli pe care o poti comite intr-o dieta, este sa mananci excesiv seara. [..]
citeste si comenteaza
Intr-un cuplu, femeia si barbatul vor lucruri diferite de la viata. Barbatii au ganduri ascunse si [..]
citeste si comenteaza
Asa cum probabil cuvantul "visual" iti sopteste un indiciu cu privire la semnificatie, ai [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate