Cand copiii nu mai au nevoie de diminutive

back-view-backlit-calm-waters-590141

Azi mi-au operat baietelul! Baietelul…da, baietelul!! Toti rad cand aud cand si cum il alint. E si firesc: “baietelul” meu are 1,84 m si poarta 47 la pantofi, desi e doar in clasa a noua. “Doar”, nu? Stiu, insa tot baietelul meu ramane.

Prin urmare, ori de cate ori merg cu el la cumparaturi care il privesc direct – haine, pantofi etc – si spun: “scoate piciorusul din ghetuta si vezi daca iti vine pantofiorul”…am parte de o cascada de rasete, din partea vanzatoarelor sau a eventualilor observatori si, evident, de admonestari din partea “baietelului”: “maaaaama, seriooos? Piciorus? Ghetuta???? Ma faci de ras, maaaama!!!!”

Evident, ma trezesc brusc la realitate, pentru ca aceste diminutive sunt spuse de mine mecanic, instinctiv – ce Dumnezeu, e puiul meu, oricat de mare ar fi, sau ar crede el ca ar fi! – si-mi cer iertare: “Andrei, puiule, iarta-ma, tot uit ca ai crescut!”

Si el zice: “Mdaaa, “puiule”… puteai sa spui doar “Andrei”…

…Si, in paranteza fie spus, la fel patesc si cu fetita noastra, Mina.

Am fost intr-o zi la farmacie sa ii iau niste medicamente (racise la burtica).

Le-am cerut farmacistelor medicamentul respectiv. M-au intrebat pentru cine este. Le-am raspuns, firesc: “pentru fetita mea!”

S-au uitat luuung la mine, dupa care mi-au spus ca acel medicament nu este destinat copiilor si m-au intrebat cati ani are “fetita”.

Le-am raspuns, la fel de firesc: “24 ani!”

Au ras atat de tare si atat de mult, incat m-am simtit prost. Le-am spus: “da, pentru mine e fetita, oricati ani ar avea! Si voi sunteti fetite, pentru mamele voastre!... Dar m-am inrosit toata, pentru ca mi-am dat seama de ridicolul situatiei”...

Ma rog... ele au tacut brusc si mi-au dat medicamentul cerut…

Ca sa revin la ceea ce voiam sa spun…azi mi-au operat baietelul.

Nu a fost o intervenie chirurgicala complicata, insa orice interventie chirurgicala, indiferent de complexitate, tot interventie chirurgicala se numeste, asa ca, pentru noi, pentru mine, a fost greu. Andrei are o unghie incarnata - pare simplu, insa are degetul mare de la picior cat o conopida. Ne-am chinuit doua luni, timp in care am facut diverse tratamente, pentru a evita operatia – si l-au vazut 3 medici, de atunci! Toti mi-au spus: ”Doamna, haideti sa lasam natura sa isi urmeze cursul! Sa incercam sa evitam operatia!”

Chiar si dupa aceste doua luni, cu toate baile locale (de 4 ori pe zi) si tratamentele zilnice…nimic!!! (Andrei mi-a zis, intr-o zi, “mama, nu mi-ai spalat picioarele de cand sunt, cat mi le-ai spalat in doua luni!”.)

Da, stiu. Plastic, dar adevarat. Am ras amandoi, pentru ca am facut calculul matematic si chiar avea dreptate (lui i-am spus ca doar teoretic, insa l-am lasat sa se bucure de idee).

…Oricum, orice am facut, natura nu prea a vrut sa isi urmeze nici un fel de curs, iar Andrei tot conopida a avut, in loc de deget, chiar si dupa acest rastimp.

Asa ca am plecat iar la spital.

Doctorita nici nu ne-a zis ca asta (operatia) urmeaza sa se intample. Mi-a spus, doar: “Doamna, dumneavoastra asteptati afara, pe hol. Eu ii curat rana si vi-l aduc imediat!” Am rugat-o sa ma lase sa raman cu el, insa mi-a zis ca ii voi transmite oarece stare de anxietate, asa ca…am ramas pe hol, vrand-nevrand.

Dupa jumatate de ora, deja nu mai puteam sta pe hol. Imi venea sa intru peste ei, in cabinet. Cei din jur ma priveau cu compasiune – ramasesem cu un bocanc in mana – dreptul – si ma tot plimbam stanga-dreapta…Cand am vazut privirile, m-am gandit ca, poate, exagerez.

Insa, dupa alte 10 minute, mi-a venit sa plang. Nu exageram! Asa simteam!!!

NU MAI IESEA, ODATA! Pentru ce??? Pentru o biata unghie incarnata? (ma gandeam)… De ce naiba dureaza atat?!!

Cand nu am mai putut rabda (n-am intrat in cabinet doar pentru ca ma gandeam ca sperii copilul, insa in acel moment chiar intentionam sa intru), am vazut ca s-a deschis o usa care avea peretele si, respectiv, geamul, comune cu cabinetul unde era puiul meu. M-am uitat stanga-dreapta, sa nu vina cineva, vreun medic, si sa ma certe, si am intrat. Am privit pe geamul despartitor – (“mama lor”, care pun folii translucide, prin care nu se vede mai nimic – ca de-aia-s translucide!”) – dar am gasit o nisa – o zgarietura – prin care am putut sa imi vad copilul.

Andrei era intins pe masa, o asistenta il tinea de mana, o alta il mangaia pe par, alta il mangaia pe burtica, alta umbla-prasnel si aducea “cele necesare”, iar doctorita ii opera degetelul!

Andrei radea – eu am crezut, initial, ca plange, pentru ca avea ochisorii stransi si se stramba, cumva – si mi-am muscat buzele pana la sange (abia seara am vazut ca am cruste)…iar cand am reusit sa ma distantez de zgomotele din jur, l-am si auzit: “Eu voi fi regizor! Eu voi face filme! Asta e pasiunea mea! Am vazut, pana acum, 48 filme: “Nasul”, “Vreau sa fiu mare”, “Salvati soldatul Ryan”, “Nea Marin miliardar”... I-am vazut toate filmele lui Nicolaescu! Sergiu Nicolaescu! Sa va cant, ceva? „Veta, tu, Veta…Ati vazut filmele lui Tarkovsky? "Calauza”, "Andrei Rubliov"... Sunt asa bine facute!!!"...

Am ras, singura, printre lacrimi, nevenindu-mi sa cred cat de curajos poate fi, puiul meu (i-au facut anestezie locala, da, e adevarat, insa trei injectii in unghie…eu nu as fi acceptat prea usor!!!) Doctorita i-a taiat din radacina jumatate de unghie, i-a rezecat infectia – nu a plans, dimpotriva, a ras tot timpul! Curgea sange de mi-a venit mie, mama, sa lesin, privind! Nu a plans, a ras! Ba, mai mult, le-a innebunit pe toate asistentele/stagiarele + doctorita, cu “istoriile” lui!!! - “As putea sa fac si informatica! Sunt foarte bun! Doamna doctor, ati spus ca va pricepeti la Norton Comander. Va pot testa?”, “Da, zice ea, zambind, in timp ce “scrijelea” la degetul lui… “Cum se scrie programul – n-am mai auzit care -insa le-am auzit pe toate razand cu simpatie, pentru ca doctorita era mai atenta –slava Domnului! - la operatie decat la “programul” copilului meu si n-a stiut sa raspunda…)

Nu a plans!!!

Dupa o ora si zece minute, a iesit o asistenta si mi-a spus sa vin, sa il iau.

Am intrat…ma gandeam ca Andut imi va reprosa faptul ca nu am ramas langa el, insa in loc de asta imi zice: “Mama, a fost foarte bine! Nu m-a durut deloc!!! Acum voi avea ce povesti, colegilor! Dar tu…ai plans, mama! Vad asta, pentru ca ai ochii rosii, nu incerca sa ma minti!” “Ei, mai Andrei, ti se pare!”- am zis rusinata, pentru ca a spus asta de fata cu toata lumea.

L-am luat de subsuori: “Hai, Andrei, incet!”…si el spune: “Ce, mama, incet? Pot merge si singur!!!”

…Pana seara l-am tot verificat: “Ti-e bine, puiule?” “Te doare, puiule?”, iar el: “Maaama!!! Mi-e bine, nu ma mai intreba! Doar mi-e foame! Si nu-mi mai spune “puiule”! Sunt mare!”

 

Ei doi, copiii mei, da, sunt mari.

…Presupun ca am ramas eu mica, incercand sa fiu la fel ca si ei si am uitat sa redevin matura. Mi-am uitat varsta. Am copilarit odata cu ei si am ramas acolo, uitata intr-un timp al copilariei lor.

Acum, ei sunt mari si nu mai au nevoie de diminutivele mele.

Ba, mai mult, ii supara.

“Mama, ma faci de ras!”,  inseamna, probabil, posibil, incercarea lor de a se desprinde de mine si de a ma aduce, readuce, la realitate: sunt mari si nu mai au nevoie de mine.

Insa, ca mama, totusi, nu ma pot abtine sa ma intreb:

AJUTORUL MAMEI va fi fiind destinat doar copilului care il cere, sau si copilului care are nevoie de el, dar nu stie?

Nota obtinuta:
10 (1 vot)
44 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Teoana Vineri, 09 Noiembrie 2018

Etichete pentru acest articol:

copii, mama, parinti, alint



S-ar putea sa va intereseze si:

Curiozitatea copiilor in ceea ce priveste sexualitatea creste odata cu varsta. Daca cel [..]
citeste si comenteaza
Vacanta de vara inseamna pentru cei mai multi copii un prilej de bucurie si o oaza de [..]
citeste si comenteaza
Spune copilul meu, Mina: “de la parinti nu trebuie sa iei mai mult decat ai primit”. [..]
citeste si comenteaza
Cuvantul dislexie vine din limba greaca si se traduce prin dificultate in ceea ce [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Constat mereu ca toti cei din jurul meu sunt doldora de cunostinte, despre orice. Si, mai ales, [..]
citeste si comenteaza
"Nu mi-am inchipuit vreodata ca ai sa te ingrasi. Eu credeam ca n-o sa te ingrasi niciodata”! [..]
citeste si comenteaza
Azi mi-au operat baietelul! Baietelul… da, baietelul!!!... Toti rad cand aud cand si cum il [..]
citeste si comenteaza
“Mi-am dat seama” … Noi, femeile, folosim mult mai mult aceasta propozitie decat barbatii. [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate