Ma iubeste sau nu ma iubeste?

pfd-iubire-maxime

Cand doi oameni se iubesc, iar unul din ei, dintr-un anume motiv, trebuie sa stea un timp indelungat departe de celelalt, se intampla in mod firesc ca, la intoarcere, cei doi sa realizeze ca nu mai stiu cum sa continue. Pur si simplu, nu se mai regasesc.

In iubirea neconsumata, insa, este exact dimpotriva: neavand un timp de desfasurare, iubirea se conserva si poate incepe oricand, indiferent de distanta, ori timp. De aceea multi oameni isi regasesc iubirea, peste ani, la fel de puternica, ca la inceput. Pentru ca nu au avut prilejul sa se bucure de ea si sa o coboare din “ideal”, in “real”.

Ca o ironie, finalul poate fi unul clasic: diferente de opinii, sau “nepotrivire de caracter”, ori pur si simplu nu se pot adapta vietii in comun, intr-o casa comuna, intr-un trai comun. Sau, poate, pur si simplu se regasesc si se iubesc.

Dar, intre timp, peste timp, iubirea neconsumata dainuie intr-un mod ideal, mai puternica decat cea mai veche si mai puternica iubire reala. Si, intr-un fel, e trist, pentru ca isi rateaza propria viata, uitand, pur si simplu, sa traiasca, asteptand un “ideal”, mai presus si mai intangibil decat propria lor existenta...

 


 

Ma iubeste…nu ma iubeste…

E mai usor de suportat sa fii inselata, iar apoi sa isi dea seama ca te iubeste pe tine, decat sa stii ca e indragostit, iar el sa nu isi dea seama de asta si sa iti spuna mereu ca te iubeste, dar sa doreasca altceva, pe altcineva, intr-un mod nelamurit siesi. Incertitudinea momentului de trezire la realitate, pentru barbatul in care ti-ai pus sperantele, scopurile, planurile pe zeci de ani, e mai crunta decat in primul caz.

Nu despartirea in sine e dureroasa, ci intensitatea suferintei de a fi stiut, tu, femeie, ca el vrea altceva, si de a fi ramas langa el atata timp cat a durat trezirea.

Un fel de Don Quijote cu sentimentele…

Cum sa ma rog: sa nu isi dea seama niciodata ca iubeste pe altcineva, si sa ramana mereu langa mine, sau sa fie fericit, iar atunci…sa-mi asum riscul de a nu fi eu Aleasa?


 

Sunt un NIMIC, pentru societate.

Insa sunt TOTUL, pentru familia mea. Iar asta transforma Nimicul in Absolut...


 

Toate basmele incep cu “a fost odata” si se sfarsesc cu “ au trait fericiti”… Insa realitatea dovedeste ca acum, din pacate, basmele incep cu “au trait fericiti” si sfarsesc cu “a fost odata”…


 

Azi am avut un accident de masina. Minor.

Insa atat de vie m-am simtit dupa aceea!!! Am realizat ca secundele conteaza mai mult decat anii.

S-a izbit unul, exact in portiera taxi-ului in care eram. Si m-am gandit, in acea secunda: ”asta a fost tot? …

De aceea incerc sa-mi savurez anii - asa cum sunt, batrana, grasa, urata - pentru ca nu se stie cand vine momentul cand anii mei se vor preface intr-o secunda…si nu voi mai avea vreme nici sa gandesc “asta a fost tot”?


 

Ranile adanci spulbera calitatea neconditionata a oricarei iubiri.


 

Pasarile au privilegiul zborului.

Asta inseamna ca nu vor calca niciodata pe sufletele imprimate in asfalt, asa cum facem noi, oamenii.


 

Miroase a gratar, in cartier. Nu-l vreau – nici vorba – insa il poftesc.

Si constat cu tristete ca nu intelegem diferenta majora intre ceea ce avem nevoie si ceea ce poftim.

De multe ori am poftit, insa, cand am avut ocazia, am spus: ”nu acum, poate altadata”.

Asta ma face sa ma gandesc la faptul ca, in viata, de multe ori gresim alergand dupa ceva ce doar poftim, dar de care nu avem, cu adevarat, nevoie. E, oare, pofta in firea noastra? E, oare, in firea noastra lipsa de a discerne?

Sau, poate, va fi fiind o reminiscenta din trecuturile noastre, aceea a nevoii de alinare a poftelor trupesti, pentru a trece peste neintelegerea suferintelor sufletesti?


 

“Nu e mare lucru” – spunem, de fiecare data cand facem cuiva un cadou.

Ba, fara suparare, este “mare lucru”. Noi punem suflet in alegerea care va face obiecul cadoului. Insa incercam – din nu stiu ce ratiuni emotionale – sa minimalizam efectul. Pentru cel care il primeste si, deopotriva, pentru noi, cei care il oferim. De aceea spunem: “nu e mare lucru”.

“Nu e mare lucru” reprezinta, de fapt, o protectie genetic-universal-acceptata, atat pentru noi (pentru a nu fi nevoiti sa primim multumiri de genul “vaaaaai, ce frumos!” - chiar daca nu ii place, iar noi vedem asta…cat si pentru cel care primeste, pentru a-l proteja de convenienta sociala a obligatiei de a multumi.


 

TOTUL e “la bine si la greu”.

Problema e ca noi, oamenii, nu prea ne putem asuma asta. Vrem sa fie totul “la bine”. “La greu”… deja incepem sa carcotim…ca “nu meritam, ca n-ar trebui etc”. Insa uitam sa punem in balanta si “binele”.

Iar cand “greul” devine si mai greu…abia atunci ne gandim: “ce bine ne era”…

Un articol de: Teoana

Photo by: pexels.com

Nota obtinuta:
10 (1 vot)
691 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Marţi, 04 Septembrie 2018

Etichete pentru acest articol:

maxime, vorbe bune



S-ar putea sa va intereseze si:

Sa plangi nu-i destul. Sa visezi este doar inceputul. Sa ceri ajutorul oamenilor este [..]
citeste si comenteaza
Iubito te voi astepta, dar am s-o fac cautandu-te. Poti alerga sa nu te ajung, poti sa te [..]
citeste si comenteaza
Sentimente de iubire si de fericire au aparut in inima fetei. Sufletul ii zambea, lumea [..]
citeste si comenteaza
Ma supara la tine ca: Esti atat de adormita incat nu stii nimic altceva decat sa astepti. [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

“Moda e trecatoare, doar stilul ramane neschimbat.” (Coco Chanel) [..]
citeste si comenteaza
Avem o problema si trebuie sa o rezolvam. Iata ce intrebari pas cu pas trebuie sa avem listate [..]
citeste si comenteaza
Considerat de multi cel mai bun sitcom din istorie, Friends a fost creat de David Crane si Marta [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate