Punctul de vedere

artistic-banana-bright-1170831

Nicio fiinta nu moare atat de greu, precum pestele. N-ati observat? Ii cureti solzii, ii tai capul, ii scoti intestinele… iar el iti sare afara din tigaie, la contactul cu uleiul fierbinte.

Cred ca de aceea ne-a dat Dumnezeu pestele spre sacrificiu si mancare. Pentru ca pana ajungi, Omule, sa il mananci cu mamaliga si usturoi… acel Peste iti ispaseste tie toate pacatele de pana atunci, de cand te-ai apucat sa il cureti si pana sa ii urmaresti sfarsitul…


 

Cand esti copil, abia astepti sa ti se adreseze cineva cu “dumneavoastra”. Si esti fericit nevoie-mare, cand ti se intampla asta prima data.

Apoi, cand devii adult, te rogi de toti ceilalti sa iti spuna “tu”.

Copil fiind, vrei sa fii adult, sa scapi de toate tarele copilariei, sa devii stapan pe tine insuti, sa fii stapanul propriei vieti…iar cand ajungi adult, te chinuiesti sa redevii copil.

Tipic, pana la urma, naturii umane: mereu accedem spre alta conditie decat cea prezenta. Oricat de fericiti am putea fi, refuzam fericirea pentru un ideal spre care accedem fara voie, fara carma, fara nevoie, fara sa stim macar de ce. Si putini sunt cei care sparg tiparele si mor impacati cu ei insisi. Poate ei au aflat raspunsul. Noi, restul, nu stiu de ce, nu vom fi niciodata impacati cu noi insine, ci vom accede mereu spre “altceva”…


 

De multe ori, in relatia sef-subordonat, seful vine si iti spune: „spune-mi „tu”, te rog! Nu ma lua cu „dumneavoastra”!”

Iar tu esti in al noualea cer: „suntem pe picior de egalitate!!! Ii spun „tu” sefului”!!!

Deeesigur!

Chiar si fara sa isi dea seama, seful tau doar aplica o metoda sentimental-manipulatoare, cu scopul de a te supune.

Pentru ca, ori de cate ori vei gresi, iti va aminti ca el e seful, indiferent daca va spuneti „tu” sau „dumneavoastra”.


 

„Nu poti fi si copil, si matur, in acelasi timp, aud. Trebuie sa alegi, copile!”…

INSA…Maturitatea inseamna asumarea si constientizarea propriei copilarii, pe parcursul intregii tale vieti.

Asta inseamna ca poti fi si matur, si copil, in acelasi timp ori separat.

Nu trebuie sa “alegi”, trebuie doar sa ai grija la proportii…


 

Daca alegi sa privesti doar spre lumea avida de glorie, de bani…vei avea mereu doar o imagine trucata a vietii si a propriului suflet.

Sa-ti intelegi sufletul, inseamna sa alegi TU incotro sa privesti, astfel incat sa nu-ti trunchiezi sufletul.

Asta e liberul-arbitru.


 

“Nu e mare lucru” – spunem, de fiecare data cand facem cuiva un cadou.

Ba, fara suparare, este “mare lucru”. Noi punem suflet in alegerea care va face obiecul cadoului. Insa incercam – din nu stiu ce ratiuni emotionale – sa minimalizam efectul.  Pentru cel care il primeste si, deopotriva, pentru noi, cei care il oferim. De aceea spunem: “nu e mare lucru”.

“Nu e mare lucru” reprezinta, de fapt, o protectie genetic-universal-acceptata, atat pentru noi (pentru a nu fi nevoiti sa primim multumiri de genul “Vaaaaai, ce frumos!” - chiar daca nu ii place, iar noi vedem asta…cat si pentru cel care primeste, pentru  a-l proteja de “convenienta sociala a obligatiei”… de a  multumi.


Painea

Cand esti flamand, pe o scara de la 1 la 10…painea e pe primul loc, pe scara ta de valori elementare.

Insa, cand esti satul…painea ajunge, vrand-nevrand, pe ultimul loc.

De ce?!?

Pentru ca acum nu mai intelegem lucrurile simple, nu ne mai rugam pentru lucrurile simple, pentru viata simpla. Acum ne rugam pentru “diamantul” cel de toate zilele, pentru “vila” cea de toate zilele. Nu ne mai intereseaza painea cea de toate zilele.

Insa…toate acestea ajung, vrand-nevrand, pana la urma, intr-un singur loc.

Pentru ca, abia cand esti flamand multa vreme…ajungi sa intelegi ca iti ajunge DOAR painea cea de toate zilele…


 

Fiecare suporta durerea sufleteasca cum poate. Aceasta durere poate fi de atatea feluri!!

Cineva, in aceasta lume, e tradat.

Altcineva este ranit de necredinta celui in mainile caruia si-a pus viata.

Altcineva pierde pe cineva drag.

Si tot asa…

Durerea sufleteasca este vasta. Unul se razbuna, altul plange, altul se resemneaza, incercand sa isi adune bucatile frante ale inimii, altul lupta cu el insusi, crezand ca astfel va “trece peste”. Altul ignora durerea, sperand ca “va trece”.

Toti laolalta, totusi, intr-o nestiuta si neinteleasa ordine a legilor firii, ne incadram in limitele “ordinii universale”, indiferent de ascutimea durerii. Oricum am reactiona, oricum am suporta, oricum am incerca sa “trecem peste”…nu ne putem invinge conditia dintai: aceea de oameni. Incercam, in timp, sa fim mai mult decat putem fi, insa avem limite.

Si atunci…unde este masura pacatului?

E mai mare pacatul femeii care, nesuportand durerea, sparge parbrizul celui care o inseala, sau mai mare este al celui care se da deoparte din calea fericirii aceluia care a inselat, tradandu-si propria religie, care ii spune ca nu are voie sa faca asta?

 

Cine este mai pacatos? Unde este inceputul pacatului si unde este inceputul mantuirii???

Oricum ar fi, in aceasta lume, aglomerata de neputinta de a avea un raspuns pentru sine sau de neputinta de a fi sau nu fericit, de a dispune de cunostinte vaste sau de lipsa acestora…raspunsul este unul singur:  ”cel fara de pacat, sa arunce primul piatra”.

Acesta ar putea fi, sau ar trebui sa fie - daca am avea ochi sa vedem si urechi sa auzim - raspunsul universal.


 

Intre stiinta si Dumnezeu exista, deseori, un singur punct comun: PADELELE.


 

N-am inteles - pana acum o vreme, cand m-am ingrasat -  de ce femeile grase simt nevoia sa poarte egari. Le vedeam mereu pe strada, imbracate in pantaloni mulati. Cu cat erau mai grase, cu atat mai mulati erau pantalonii. Si nu intelegeam de ce! Nu le statea bine! Le scotea in evidenta tot ceea, din punctul meu de vedere, ar fi trebuit ascuns!

“De ce nu si-or fi pus o fusta lunga, dreapta, ori o pereche de pantaloni, ori blugi largi?”, ma intrebam, razand de ele.

E… acum vreo doua zile, aveam de sapat in gradina si mi-am pus o pereche de egari-blugi (cica “modelatori”). De fapt, au doar aspect de blugi, au doar desenate buzunarele, insa au mult elastan…

Asa bine m-am simtit in ei! Nu-mi mai scoteau in evidenta nici burta (pentru ca se muleaza pe colacei) si, ceea ce mi s-a parut mai important, nu m-am simtit nicio clipa incorsetata, ca atunci cand purtam blugi cu fermoar, nasturi, ori fusta etc.

Asa ca…am inteles. Si imi cer iertare.

 

Punctul de vedere care ar trebui bagat in seama ar trebui sa fie doar al celui care poarta si NU al celui care priveste…

Photo by: pexels.com

Nota obtinuta:
10 (1 vot)
175 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Teoana Vineri, 04 Ianuarie 2019

Etichete pentru acest articol:

punct de vedere, sef, subordonat, copil, adult



S-ar putea sa va intereseze si:

Si da, am gresit din nou, dar sunt un simplu om, facut din carne si oase care atunci cand [..]
citeste si comenteaza
In dimineata aceasta te mint. Maine la fel, ce-a mai ramas din mine, cea de altadată. [..]
citeste si comenteaza
Romantica incurabila, fire visatoare si boema, eu, ca despre mine e vorba, si nu e anunt [..]
citeste si comenteaza
Destinul isi urmeaza cursul firesc de fiecare data fara a lua in considerare ceva sau pe [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Daca am intelege lucrurile simple – nu minti, nu fura si asa mai departe – am fi mai fericiti, [..]
citeste si comenteaza
Vesnicia se naste atunci cand totul pare ca se naruie in jurul tau. Atunci cand crezi ca ceea ce [..]
citeste si comenteaza
Spui ca ma iubesti, dar as vrea sa ma simt iubita. Spui ca ma doresti, dar as vrea sa ma simt [..]
citeste si comenteaza
Spovedania nu trebuie mereu facuta doar in fata unui preot. Spovedania inseamna o cerere de [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate