Am o HB la care tin mult - Jurnal de femeie - Femeia Stie.ro


Am o HB la care tin mult

pfd-hoasca-batrana-hb-persoane-in-varsta

HB inseamna “hoasca batrana”, contras. Am auzit odata, acest termen, spus de un tanar si l-am preluat, asa cum l-am inteles eu.

Pentru mine, ideea de HB nu include neaparat si varsta – poti fi HB si daca ai 20 ani, daca esti suficient de afurisit/a incat sa nu-ti poata intra nimeni in voie.

Asa ca…sa revin…

Am o HB la care tin mult.

Nu stiu de ce, nici eu. Insa ma induioseaza ori de cate ori o vad, in gradina, batrana, chinuindu-se sa faca una sau alta, obosind si intrebandu-se, cu o mirare copilareasca: ”de ce dracu’ nu pot??! Acu’ un an intorceam brazda nic’ pe ceas!!!”

Dar…fereasca Sfantul sa ii spui ca nu mai poate pentru ca a imbatranit – nu te spala toata apa Bahluiului de furia ei:

- “Ceee??! Io-s batranaaa??? Tu nu te vezi pe tine cum arati?”

Din cand in cand, macar o data pe saptamana, cand gatesc ceva ce “poate fi dat” - na, trebuie sa imi iau oarece masuri de precautie, cand vreau sa dau altcuiva. Cand gatesc pentru noi, nu gatesc diferit, insa gust de mai multe ori acea mancare, cand urmeaza a fi data, doar pentru a ma asigura ca e “buna de dat”.

Cand o sun si ii spun:

- “Sarut mana! Puteti iesi oleaca la portita, vreau sa va dau ceva?”

Imi zice:

- “Iar imi dai ceva? De-aia n-ai bani niciodata, ca ii cheltui aiurea!”

Dar iese la poarta si se bucura de ceea ce ii dau, de sufletul celor adormiti”…

Insa spune:

- “Mda! Sigur!...Ce zici ca mi-ai adus? Ciorba de gaina de tara??? De unde ai luat-o tu de la tara, ca tu stai aici, la oras, langa mine? Si…ce? Pastai cu usturoi si mamaliga??? In decembrie, pastai??? Cred ca costa o avere!!! Mai, fata, de-aia nu ai bani! Iaca ce risipa ai facut! Eu te invat ca pe copilul meu, ca-mi esti draga! Si mie, si barbatului meu ne place mancarea ta, ca noua nu ne prea mai deschide nimeni usa, de cand am imbatranit si nu mai suntem buni de nimic. Da’…tu faci prea multa risipa, lasa ca am vazut ce ditamai turturii atarna de streasina casei tale! Cred ca tii centrala la maxim! N-am mai vazut, in cartier, asa turturi ca la tine! De ce nu faci oleaca de economie?”

- “Tanti – zic eu – n-am inca uluci, la casa, de-aia am turturi. Nu tin centrala la maxim, dimpotriva, e la minim si o deschid doar seara, cand se raceste in casa”…

- “Mda…sigur! N-ai uluci? (a prins ideea din zbor). Pai n-ai, ca faci risipa de bani!”…

Am asteptat sa se faca intuneric, sa nu ma vada – ma rog, asa am sperat – si am dat turturii jos de pe casa. A doua zi a fost cald afara, la fel a treia…Chiar si fara sa fi dat eu jos turturii, tot s-ar fi topit de tot.:)

Sambata, am facut conopida pane si chiftele din carne de pui, cu mix de legume posate. Evident, am sunat-o.

- “Mda…iar ma chemi la “portita”? (ma stramba). Iar imi dai “ceva”? Biiine, vin acu’” …

Vine.

- “Ce mi-ai adus acu’? Conopida pane? (rade). N-am mai mancat demult, nici nu mai tin minte de cand. Si…ce ai mai zis? Chiftele? Sper ca nu-s din carne de porc, ca eu si sotul meu nu mai mancam carne de porc, ca ne e rau”.

- “Nu, tanti, le-am facut din piept de pui, cu morcovi, cartofi, ceapa, patrunjel si doi catei de usturoi”.

- “Ih, usturoiul imi face rau, dar am sa gust, un pic. Si-ai mai zis mix de legume? Ce naiba-i asta?”

- “Pai, ardei, morcov, pastai, porumb, mazare, toate doar posate in tigaie”!

- “Ce-i aia “posate”?

- “Aburite, fara apa, pana se fac in propria zeama. Am pus doar putina sare, la final”.

- “Da’ poate n-ai pus prea multa sare, ca voi, tinerii, mancati sarat! Noi, batranii…”

- “Nu, tanti, am avut grija, cred ca nu e sarat”.

- “Bine”…, zice.

Apoi, cand sa plec:

- “Fata, am vazut ca ai dat turturii jos de pe casa! (cand o fi observat si asta???) Da… acu’ e peretele tot ud, ca turturii nu i-ai dat de tot jos, s-au bagat sub streasina si cre’ ca si in casa ti-or fi curgand peretii…Daca cheltui banii si nu te-ai invrednicit sa-ti pui uluci la casa… (si asta a tinut minte???)…Asa perete ud n-am vazut in cartier. O sa-ti iasa mucegai, pe pereti…”

N-am raspuns nimic. Doar am zambit si am dat, din nou, sa plec.

Ma striga:

- “Teoaaaanaaaa!!!” (asa-mi zice ea, Teoana).

- “Da!”

- “Teoana…am uitat sa iti spun Bogdaproste!”

Da. Stiu....HB.:)

Insa…am devenit oarecum dependenta de aceasta HB a mea. Imi place intr-un mod nelamurit, pentru ca ma aduce, intrucatva, prin violenta ei verbala, la o realitate pe care eu, din cand in cand, nu o realizez singura. Am nevoie de HB-ul meu, pentru ca are, in felul ei, dreptate.

Ea se bucura de ceea ce ii dau, eu ma bucur ca are cine sa ma traga de urechi…Intre mine si ea exista mereu un soi de balet:

- “Mai, fata, mi-ai adus acu’, vineri, mancare de frupt? Eu postesc!”

- “Nu-i nimic, mancati maine!”

- “Nu, maine n-o sa mai fie asa bun, ca ai zis ca acu’ e fierbinte!”

- “Atunci, daca n-o sa va mai placa, ii dati lui Panda (cainele lor, un frumos caine ciobanesc)…

- “Cum sa ii dau lui Panda??? Ai innebunit??? Lasa, ca mananc acu’, ca este trecut de chindii!

Imi place baletul acesta. Nu cred ca sunt absurda, pentru ca imi place, nici ea absurda, pentru ca ma critica.

Eu vad, probabil, in ea, doar un surogat pentru Bita si Bubu, bunicii mei – Dumnezeu sa ii ierte! - o continuare a ceea ce as fi vrut sa fac mai departe, dar nu am mai avut cum, iar din punctul de vedere al HB-ului meu este doar o prelungire materna a incercarii ei de a readuce “o copila”, cum imi spune ea, pe calea cea dreapta, asa cum o vede ea.

Exista o poveste care imi vine in minte mereu, cand o vad. La fel cum imi venea in minte mereu, cand o vedeam pe Bita mea, bolnava (poveste pe care tot Bita mea mi-a spus-o):

Nepotul vine la bunica bolnava si ii spune: “Bunica, eu am luat examenul la facultate! Peste trei ani voi avea cariera mea, banii mei si voi putea sa iti cumpar pantofi si tot ce iti doresti si tot ce ai nevoie, sa iti intorc tot ajutorul pe care mi l-ai dat, de cand m-am nascut!”

Bunica se bucura ca nepotul va deveni “cineva”…Dar, pana sa termine nepotul facultatea, bunica moare. Iar nepotul, la mormantul ei, plange disperat: “Bunica…ACUM ai murit, cand mi-am gasit si o slujba si am bani sa iti cumpar TOT ce ti-ai fi putut dori?”…

 

De aceea mi-e drag HB-ul meu. De aceea mi-s dragi batranii. Pentru ca sunt, in fond, bine intentionati, insa ei spun ceea ce vor sa spuna ASA cum au invatat de la parintii lor, iar noi, urmasii, nu ii putem intelege pentru ca ne aflam intr-o evolutie sociala, emotionala continua… Conflictul dintre generatii reprezinta, pana la urma, un mare paradox: noi evoluam, ceea ce ar trebui, fara doar si poate, sa ne faca mai intelepti, apti pentru a intelege MAI MULT, insa constat ca, din pacate, nu mai suntem in stare sa intelegem, ori macar sa reiteram, macar in sufletul, daca nu in mintea noastra, motivatiile si emotiile celor din generatiile trecute: cele ale parintilor si bunicilor, strabunicilor nostri, doar pentru ca ei fac parte dintr-un alt peisaj social...

Toata lumea ne invata sa privim in perspectiva. Insa perspectiva nu e intotdeauna ceea ce pare. Perspectiva nu inseamna doar sa privesti in viitor, ci si in trecut, cu aceeasi amploare a gandului.

De aceea va spun, dragii mei copii…Probabil, la un moment dat (sper ca nu si acum), voi deveni si eu, pentru voi, o HB. Dar va rog, inainte de a ma numi ASA…priviti in perspectiva inversa. In trecut. Poate asa va veti intelege mai bine pe voi, ma veti intelege mai bine si pe mine. Si, daca astfel ne vom putea intelege, unii pe altii, sufleteste…Poate imi veti deschide si mie, din cand in cand, usa, chiar si asa, HB fiind… cu o lingura de mancare…

 

Atunci cand vrem sa ajutam pe cineva si ceva ni se pune impotriva, inseamna ca ajutorul nu trebuia sa vina de la noi.

Insistenta in a ajuta poate duce – si duce, de multe ori – la un succes, insa atunci, in functie de masura insistentei, transferam, fara sa stim, o parte din ceea ce ar fi trebuit noi sa primim, mai tarziu, cand am fi avut nevoie. Dar, de aceea nu mai primim atunci intreg ajutorul dorit. Pentru ca deja am “cedat drepturile”.

Ati ascultat vreodata ganguritul unei pisici, atunci cand vrea sa prinda o pasare? Este un conglomerat duios de sunete, care te fac sa vrei sa iei pisica in brate si sa o mangai. Dar ea vaneaza. Sunetul e destinat doar prazii. Nu intotdeauna trilul suav al unei pasari inseamna ceea ce pare, asa cum nici ganguritul pisicii nu este intotdeauna ceea ce pare. Poate acest comportament al animalelor in cautarea prazii ar trebui sa ne induca prudenta, in relatiile cu ceilalti.

 

“Vorba dulce mult aduce”. E adevarat.…Dar ce te faci atunci cand cel din fata ta este doar in cautarea prazii, iar tu nu iti dai seama?

 

 Imi sunt dragi, batranii. Simt un soi de caldura, atunci cand ii intalnesc, pe strada, in supermarket, ori in tramvai.

“Daaa! – veti spune – tu habar nu ai cat de rautaciosi pot fi batranii, de poti spune ca iti sunt dragi!"…Ba…stiu.

“Prajitura asta e doar o slejeala”…

“Bananele astea au gust de bostan, nu-s bune de nimic”…

“Teoaaanaaa! Am nevoie de clisma!!! Nu am mai iesit de 4 zile!!!”

“Teoaaaanaaaa! Dormi? Mancarea asta nu are sare!” “Dar ti-am pus sarea langa farfurie, sa potrivesti tu mancarea, asa cum vrei!” “Nu stiu. Mancarea nu are sare. Potriveste-o tu”.

Etc…

Si totusi, imi sunt dragi, oriunde ii intalnesc. Probabil pentru ca imi e foarte dor de BATRANII mei, de batranii din viata mea. De Bita, de Bubu. Pentru ca ABIA acum imi dau seama ca mai am muuulte intrebari, la care DOAR EI ar mai putea sa imi raspunda. Bine…poate DUPA ce m-ar admonesta: “CUM sa mancam porcaria asta??! Noi suntem batrani, vrei sa ne omori??!”…

 

- “Am plecat, maaama!!!”, striga Mina.

- “Pa, puiule, ai grija”!, zic eu.

- “Mda, am mereu grija”…o aud, bombanind.

Azi asa, maine asa...Acum s-a obisnuit. Nu mai bombaneste. Zice doar: “Da, o sa am grija!”…si pleaca.

Ce nu inteleg copiii nostri, inca, e ca: “Pa, puiule, ai grija!”, reprezinta o intreaga rugaciune a noastra, a mamelor: “Doamne, Isuse-Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Te rog sa o ai in grija Ta pe roaba ta / pe robul Tau si sa mi-o / mi-l aduci acasa sanatoasa / sanatos, cum a plecat”.

Toate acestea, contrase in “Pa, puiule, ai grija”…

Un articol de: Teoana

Photo by: pexels.com

Nota obtinuta:
10 (1 vot)
50 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Marţi, 07 August 2018

Etichete pentru acest articol:

despre iubire



S-ar putea sa va intereseze si:

In viata fiecareia, indiferent cat de puternica am fi, vine un moment cand ne prabusim. [..]
citeste si comenteaza
Acum cateva zile eram intrebata de catre o prietena de ce lumea este atat de superficiala [..]
citeste si comenteaza
La un moment dat imi placea sa scriu scrisori de dragoste, acum insa ma simt teribil de [..]
citeste si comenteaza
Poetii din timpuri stravechi au cantat femeia, au laudat-o in poezii si-au incantat-o in [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Un motan mult prea incaltat Ce sensul vietii zice ca l-a aflat, Nu jucand mereu carti de [..]
citeste si comenteaza
A venit vara, iar principala regula pentru aceasta perioada este protectia solara. Specialisti spun [..]
citeste si comenteaza
“Cartile sunt carausii civilizatiei. Fara carti, istoria este muta, literatura nu are glas, [..]
citeste si comenteaza
Sa fi la fel de frumoasa petala, Parfum de flori, aleasa beteala, Chip de inger cu-n diafan [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate