Parinti, lasati copiii sa isi urmeze visul, pasiunea!

pfd-cinema-filme-pasiune-copil

De dimineata ma tot batea la cap baiatul meu sa mergem sa il filmez in alta parte decat in curte. Baiatul meu este foarte pasionat de filme de actiune, de vreo doi ani. Drept pentru care se filmeaza, sau il filmam noi, in tot felul de ipostaze de lupta si, pentru ca are cunostinte complexe de informatica si computer, creeaza episoade intregi cu el, erou principal si tot el, personaj secundar, in Africa, ori in Cernobal, sau in orice locuri din lume sau din spatiu (foloseste diverse aplicatii pentru a recrea locurile, cu ajutorul croma-kake-ului-peretele verde). Astfel, ba se apara, in Africa, de animalele salbatice, ba e singurul supravietuitor din Cernobal si lupta pentru viata lui, “face focul” (se preface, apoi pe computer chiar pare ca l-a facut) si deschide o conserva (“singura” care i-a mai ramas) cu un cutit (la care am exclamat, in timp ce il filmam “vezi sa nu te tai!” si el mi-a spus, incruntat: “mi-ai stricat scena, mama! Taiati!”)… si asa mai departe.

Asa ca azi, la rugamintile repetate ale copilului, am plecat sa il filmez in campusul universitar - “mama, e o adevarata padure acolo!”

L-am filmat in timp ce mergea printre copaci, serios, grav, de parca era chiar in padure, urmarit de cineva. A trecut pe sub crengi, dandu-le “cu greu” la o parte, si il aud: “Au! Vai! Au,au,au!”

Eu filmam mai departe, crezand ca face parte din jocul “de scena”. Dar el tipa: “Taiati! Taiati!!!” “Ce e, Andrei? Am “taiat”! De ce tipi?””

“M-am intepat intr-un spin!!! E chiar pe bune, nu ma prefac!”:)

 

Am ras amandoi cu pofta si l-am rugat sa nu stearga filmul acela – “Vezi? Mai realist de atat nu se poate!”

Dupa ce am terminat, am plecat sa isi cumpere “ceva bun”. Si-a luat doua pungute de chips-uri (cumparam rar, insa chiar “fara” nu se poate. Chiar daca avem o alimentatie echilibrata, mai facem cate o exceptie, din cand cand. Pana la urma, si exceptiile fac parte din echilibru).

In drumul spre casa, imi spune: “Nu-i asa ca am facut un film bun?” “Da, Andrei! Va iesi un episod grozav, mai cu seama ca ai si elementele “realiste”…Am ras amandoi.

Am ajuns la un gardut, unde s-a gandit ca ar mai merge cateva cadre filmate. “Ma filmezi in timp ce trec pe sub gard!”

Il filmez, iar in clipa in care a trecut pe sub gardut, cu rucsacul sub el, probabil a presat cumva rucsacul, ca s-au auzit doua pocnete puternice: pocnisera cele doua pungi de chips, iar privirea, sperietura si surpriza lui, surprinse pe camera de filmat, au fost neasemuite! Evident ca i-am stricat finalul, pentru ca eu radeam in hohote, in timp ce el striga, exasperat “Taiati! Taiati! Mama, ce faci???”

Dincolo de toate, ma bucura pasiunea lui. Nu pentru ca ar trebui neaparat sa “iasa ceva din asta”, in viitor, ci pentru ca el este fericit acum si, pana la urma, nu asta este cel mai important? El spune ca asta ar vrea sa faca, mai departe: film, regie, actorie (ma rog, ordinea e aleatorie), sau/si informatica. Vom vedea spre ce se va indrepta, insa va face ce il indeamna inima, pasiunea si veleitatile.

 

Visul copilului, nu al parintilor!

Decat sa urmeze visul parintilor si sa rateze lamentabil, consider ca e mai bine sa il las sa isi urmeze propriul vis. Astfel, cu siguranta ar avea mai multe sanse sa si “iasa ceva din asta”. Nu spun ca nu il vom consilia in alegeri, dar il vom sustine si ii vom respecta propriile alegeri.

Vad mereu “profesionisti”, “specialisti” creati artificial, din dorinta parintilor care nu are nimic de a face cu dorinta copiilor si nici macar cu afinitatile copiilor, ceea ce este si mai grav. Am intalnit si medici, si psihologi, si avocati care nu aveau nimic in comun cu “specializarea” lor. Erau, pur si simplu, depasiti. Dar erau “fiica dlui profesor doctor Cutare”, sau “fiul dlui avocat Cutare” si asa mai departe.

Ar trebui sa intelegem noi, parinti, macar acum, in secolul 21, faptul ca nu avem dreptul sa transferam asupra copiilor nostri toate frustrarile si neimplinirile noastre. Acel “ce n-am reusit eu, vreau sa faca el” reprezinta uciderea vointei, aspiratiilor, dorintelor propriului copil. Iar asta, daca am constientiza-o, cu siguranta ne-am gandi mai mult inainte de a le organiza viata dupa propriile noastre frustrari si dorinte, care nu au nimic in comun ce dorintele copilului. Ma gandesc la Andrei. Daca eu as fi medic, cu siguranta mi-as dori sa devina si el medic. Dar, daca puiul meu nu are aplecare spre medicina, de ce ar trebui sa il oblig (pentru ca asa se intampla, de multe ori) sa devina medic? Pentru ca “e traditie de familie. Sa duca, vezi-Doamne, numele si gloria mai departe. Iar apoi copilul devine medic, tatal sau mama ii ofera (evident) un post bine platit si caldut, iar copilul nepregatit si nemotivat sufleteste pentru o asemenea meserie, face mai multe victime decat oameni sanatosi. Dar intervin iar mama / tatal si il scot pe copil din incurcatura.

Dar asta e ceva ce nu ar mai trebui sa se intample, in zilele noastre. Ar trebui sa pricepem ca ei, copiii, nu sunt clonele noastre, ci persoane distincte, cu vointa proprie, cu personalitate, dorinte, visuri proprii. E greu, dar trebuie sa rupem “cordonul ombilical”, inainte sa suferim si noi, si ei. Trebuie sa invatam si noi, parintii, ca trebuie sa facem un pas in spate, atunci cand am vrea, de fapt, sa inaintam cinci pasi in sufletul copiilor.

Copila mea m-a trezit, intr-o zi – avea 16 ani – cand o tot intrebam ce a facut in ziua respectiva, daca ii e bine, daca …daca….daca…pana a exclamat: “Mama, te iubesc, dar ma sufoci! Nu mai pot! Lasa-ma si pe mine sa traiesc!” Evident, pe moment nu mi-a convenit – cum sa nu stiu TOT – dar mai apoi mi-am dat seama ca avea dreptate: eram acaparatoare.

Ajutati-va copiii sa isi organizeze viata dupa propriile visuri (nu ma refer la copiii care au inca nevoie de noi – cei mici – ci la cei care incep sa nu mai fie dependenti de noi, iar noi nu ne dam seama de asta si continuam sa ii sufocam cu “ceea ce stim noi sigur ca e mai bine pentru ei”).

Trebuie sa intelegem ca ei, da, raman copiii nostri pana la capat, insa trebuie sa le dam drumul in viata.

…Chiar daca, din cand in cand, ne vor frange inima.:)

Un articol de: Teoana

Photo by: pexels.com

Nota obtinuta:
10 (1 vot)
262 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Joi, 23 August 2018

Etichete pentru acest articol:

hobby, pasiune



S-ar putea sa va intereseze si:

Cu totii dorim a invata una, doua sau chiar trei limbi straine, ceea ce nu este deloc [..]
citeste si comenteaza
Cu siguranta, nu exista moment bun sau moment rau. Si, nicidecum un moment potrivit. Poti [..]
citeste si comenteaza
Lumea femeilor este una mult mai complicata fata de ceea a barbatilor. Noua ne place sa [..]
citeste si comenteaza
Floarea preferata o zaresti la florarie, un baiat chipes apare in fata ochilor, un sms [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Iesi de sub dus si iti dai seama ca este unicul loc din casa unde poti savura o binemeritata clipa [..]
citeste si comenteaza
Cate dintre noi nu si-au dorit sa ramana in memoria invitatilor prin ceva si diferit fata de restul [..]
citeste si comenteaza
Celebritatile au fost muze pentru artisti si fashion icon pentru femeile din intreaga lume. Hubert [..]
citeste si comenteaza
As vrea ca-n fiecare zi sa-ti despletesc Parul, soptindu-ti cat te-ndragesc, Sa-ti aduc pe val de [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate