4 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa iti iei un animal de companie

animale-de-companie

Fie ca te gandesti sa cumperi un pui sau privirea blanda a unui animal de la adapost te-a impresionat si vrei sa il adopti, decizia de a-ti face un prieten pe patru picioare va fi intotdeauna un pas care iti va schimba viata in bine. Vei avea mereu pe cineva care se bucura atunci cand te intorci acasa, iar daca e vorba de un catel, vei avea o companie placuta pentru plimbarile tarzii.

E bine, insa, sa te gandesti dinainte daca stilul de viata pe care il ai, apartamentul tau sau situatia financiara iti vor permite sa ingrijesti un patruped. Chiar daca sunt necuvantatoare, animalele de companie au sentimente si sufera atunci cand simt ca sunt ignorate, asa ca afla daca e un moment potrivit pentru a-ti mari familia cu un membru cu patru picioare.

 

Intreaba proprietarul daca ai voie sa aduci animale

Daca locuiesti intr-un apartament inchiriat, trebuie sa iei legatura cu proprietarul acestuia si sa il intrebi daca are ceva impotriva animalelor de companie. E posibil sa fi cumparat de curand mobila noua si nu vrea sa riste siguranta acesteia. Pisicile pot distruge marginea canapelelor, perdelele sau chiar peretii, iar cateii pot pata parchetul si pot rupe picioarele scaunelor, din cauza plictiselii, asa ca anunta inainte de a cumpara sau adopta animalutul. In felul acesta, poti evita un abandon al acestuia si o trauma asupra lui.

 

Fii sigur ca iti permiti sa il intretii

In afara de hrana, un animal de companie mai are nevoie de multe altele, ceea ce inseamna ca trebuie sa fii pregatit sa cheltuiesti mai multi bani lunar. Deparazitarea interna si cea externa, vaccinurile, vizitele periodice la medic pentru controale de rutina sau in cazul in care apar complicatii, patut, jucarii, nisip (in cazul in care vrei sa iei o pisica), lesa si ham (daca te gandesti la un catel), scutecele pentru primele saptamani de viata (cand nu ai voie sa scoti catelul la plimbare), cosmetica periodica (taiatul unghiilor, curatarea urechilor sau a glandelor), toate acestea trebuie luate in calcul inainte sa aduci animalul de companie acasa. In cazul tratamentelor, e bine sa stii ca pot fi mult mai scumpe decat in cazul pacientilor umani.

 

Ai suficient timp?

Daca vrei sa iti iei o pisica, atunci timpul petrecut cu ea nu trebuie sa fie foarte mare, cateva minute pe zi sunt suficiente pentru o sesiune de mangaiat sau una de pieptanat. Daca esti pasionat de caini, lucrurile stau altfel. Un catel sanatos iti va cere de mai multe ori pe zi sa te joci cu el, sa iesiti la plimbare, sa il alinti si sa petreceti timp impreuna. E cunoscut faptul ca si cateii pot intra in depresie, daca stau prea multe ore singuri, asa ca nu fi egoist, daca nu ai suficiente ore libere pe zi. Daca ai un job care nu iti permite sa ajungi mai devreme acasa, gandeste-te de doua ori, ai putea sa ii faci mai mult rau decat bine patrupedului.

 

Va avea nevoie de un prieten?

Unele specii de animale nu pot trai decat in cuplu sau alaturi de un prieten, altfel e posibil sa devina depresivi si sa se autodistruga fizic. De exemplu, pisicile sunt solitare, insa daca mai are o prietena, va avea cu cine sa se joace pana ajungi tu acasa. Nici cateii nu au neaparata nevoie de un companion, insa un alt animal, chiar si o pisica, cu care sa doarma in timpul zilei l-ar ajuta mai usor sa treaca peste orele grele pentru el in care tu nu esti acasa. Daca esti pasionat de animale de companie mai putin obisnuite, afla ca dihorul este unul dintre cele care poate ajunge sa se sinucida de singuratate, asa ca nu lua niciodata unul singur. Au fost inregistrate si cazuri ale papagalilor care si-au smuls complet penele, din cauza ca se simtea singur.

 

Un animal de companie poate fi o binecuvantare in casa, dar numai daca iti permiti, din toate punctele de vedere, sa il intretii. Cantareste bine conditiile de mai sus si vezi daca esti pregatit sa iti daruiesti inima unei necuvantatoare.

Sursa foto: shutterstock.com

Nota obtinuta:
10 (3 voturi)
263 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: A-Editor Joi, 19 Octombrie 2017

Etichete pentru acest articol:

animale de companie


S-ar putea sa va intereseze si:

Desi asa pare, precizam ca titlul articolului nu este o greseala, ci realitatea. Credem [..]
citeste si comenteaza
Unul dintre cele mai importante aspecte din viata animalelor il constituie alimentatia. [..]
citeste si comenteaza
Multora dintre noi ne place sa ne petrecem o mare parte din timp in aer liber, ori de [..]
citeste si comenteaza
Asa cum scriam intr-un articol precedent, am decis sa deschidem seria celor 6 articole [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Catalog de moda primavara - vara 2012. Tendintele in sezonul cald vin din occident. Brandul german [..]
citeste si comenteaza
Inspirat din designul floral plin de culoare si indrazneala, care a tinut capul de afis al tuturor [..]
citeste si comenteaza
Stim deja ca slabitul a trecut de la moda la obsesie sau ca dietele s-au inmultit consideabil si au [..]
citeste si comenteaza
Rochia reprezinta elementul de vestimentatie unic si feminin, este principala piesa nemuritoare din [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate