Sistemul de educatie romanesc si aripile mele gaurite

Te-a ajutat sistemul de invatamant romanesc in dezvoltarea ta personala? A avut un impact pozitiv?

Fac parte din generatia anilor '80 si am prins exact perioada de tranzitie dinspre sistemul comunist inspre acel sistem asa-zis democrat. Haos si nebunie, dar in mare parte pot spune ca in proportie de 70 % am prins in continuare conceptele educationale clasice, din comunism.

Predare de tip monolog, scosul la tabla cu frica in san si pe unde se deschidea catalogul, violente utilizate drept metode de corectie, dar si de inducere a respectului si a performantei, batai cu capul de tabla, loviri cu aratatorul in palma, palme la fata la greu, clasicele scenarii de inducere a rusinii si umilirii pana la planset. Reteta clasica de cum se facea performanta in sistemul scolar. Existau si exceptii ca peste tot, dar erau atat de rare si palpaiau subtil doar in aria materiilor mai umaniste.

Multi ar zice ca sunt eu prea sensibila la aceste aspecte sau ca le exagerez sau mi-ar arunca in fata fraza mea preferata si anume: "sistemul acesta te-a facut OM si nu bullshit-ul de educatie modernista din prezent, unde copii sunt descreierati si ii iau pe profesori la bataie".

Dar din putul sensibilitatii mele declar ca acest sistem privit cu atata nostalgie de multi in ziua de astazi, pe mine personal m-a tras mult inapoi. Si multi ar zice ca daca nu te-a dus capul sau daca nu ai invatat, ai primit ce ai meritat. Ooo! Tocmai aici e problema! Eu am fost printre cei care au invatat. Stiti voi tabloul clinic clasic- copil premiant, coronite, olimpiade, profesori ce ma laudau. Si in naivitatea mea am crezut ca asta trebuie sa fie viata si eram "on top".

Si acum sa vedem ce se ascundea in spatele copilului "tocilar"? Va spun eu ce se ascundea: produsul finit si perfect al sistemului. 

Un copil cu aripi taiate care si-a antrenat de-a lungul a zece ani memoria, incat ajunsese la performanta de a putea memora ecuatii intregi si lipsite de noima, formule kilometrice si comentarii de opere recitate ca pe o poezie, cuvant cu cuvant. Alexandra, esti geniala! Auzeam dupa fiecare "turuit" de lectie. Ma prindeau noptile la ora doua facand teme peste teme, exercitii suplimentare si alte activitati de omorat si ultima farama de genialitate din mine. Ai mei la un moment dat, de teama sa nu ma imbolnavesc, imi spuneau ca imi cumpara tot ce imi doresc daca iau si o nota mai mica, doar ca sa nu mai existe presiune inutila pe mine. 

Dar degeaba, eram prea prinsa in competitie si in nevoia de a demonstra si de a nu dezamagi. Tot ce faceam, toate rezultatele erau pentru exterior. Nimic din ce realizam, nu era cu adevarat pentru mine, pentru nevoile mele. Nici nu stiam ca am nevoi. Am fost instruita in spiritul competivitatii, spaima ca cineva vrea sa imi ia locul (care loc, nici eu nu stiam), crescuta in spiritul obedientei si am devenit executantul perfect. Cum sa gandesc pentru mine, cand mie nu mi s-a cerut asa ceva. Nici nu stiam ca se poate sa gandesc pentru mine, sa imi formulez  propriile idei si opinii. Eu chiar am fost un exemplu de copil care repeta cuvant cu cuvant ce preda profesorul si eram felicitata si premiata pentru acest lucru. Ma uitam ciudat la unii colegi de ai mei care alegeau dragii de ei, sa vada lucrurile un pic diferit si ma pufnea rasul si ii catalogam ca fiind incapabili. Intelegeti ce gandire bolnava si deformata aveam despre realitate, despre mine si despre cei din jur?

Era realitatea mea, singura pe care o stiam si era, din pacate, o realitate care m-a imbolnavit, care m-a indepartat de potentialul meu adevarat, care m-a sugrumat si mereu am trait cu sentimentul ca nu sunt adecvata. Chiar daca am intrat perfect in "patul procustian", simteam totusi ca ma sufoc si ca ma sting incetul cu incetul. Astfel, in adolescenta primul semn ca ceva nu e in regula a fost cand am dat nas in nas cu prima depresie...si nimeni nu intelegea motivele pentru care as putea eu sa fiu suparata, daramite deprimata.

Cei care au fost mai razvratiti si mai rebeliosi din generatia mea, acestia sunt cei care au scapat de "programarea" totala. Au mai pastrat in ei o farama de unicitate, imperfectiunea perfecta si acel "altceva" care pe mine ma fascineaza acum si ma inspira.

Citeam carti, dar nu le traiam cu adevarat. Le citeam ca un robot pentru a face norma, sau pentru a ma lauda in exterior. De abia acum, la 11 ani dupa iesirea din sistem am reusit, insa dupa multa dezvoltare personala, sa gasesc in mine pasiunea de a citi, placerea de a citi. relaxarea si bucuria in fiecare carte. Mi-a fost atat de jena cu mine cand am realizat ca tot ce am cladit in scoala era in realitate o coperta de prost gust, construita de fapt de altii drept ofranda pentru sistem.   

Da, sunt un produs al sistemului si de 3 ani ma lupt sa imi vindec ranile din acel razboi de exterminare a identitatii. Imi recuperez incetul cu incetul si destul de anevoios naturaletea si bucuria de trai liber. Inca ma jeneaza aceasta libertate si uneori ma retrag in zona de confort, dar trag de mine sa evoluez si sa imi recapat aripile. Daca sistemul scolar romanesc nu va dori sa progreseze si nu se va pune la punct cu noile concepte din educatie moderna (vezi modelul scolii finlandeze sau modelul scolii de mindfulness sau sistemul Montessori sau orice alt sistem deschis si centrat pe profilul psihosociologic al elevului) va reprezenta in continuare un mare obstacol pentru copii din ziua de azi, mai ales pentru cei mai timizi si mai vulnerabili dintre ei, care sunt si mai usor de sugestionat si congestionat in stilul procustian.

Ne intoarcem la celebra fraza - "incurajam formele fara fond"- cand am putea sa incepem sa lucram la a intelege ca ai nostri copii sunt viitorul acestei tari. Ce fel de adulti ne vor conduce tara? Eu visez la adulti echilibrati, care sunt intr-o dorinta de evolutie constanta, care inteleg ca este nevoie sa scoti capul din cutie si sa incerci, sa esuezi si apoi sa inveti sa te ridici mai intelept si mai increzator. Pentru astfel de adulti- e nevoie de un altfel de sistem! 

Stiu ca prima senzatie cand iesi din zona de confort este cea de durere, dar crede-ma cand iti spun, vei ajunge sa simti o libertatea ametitoare. Step out of the crowd! Va recomand din inima sa vizualizati urmatorul video.

 

Va multumesc! Cu intelegere si iubire, va salut!

Un articol de: Alexandra Tudose

Phoenix, Arizona

Nota obtinuta:
10 (6 voturi)
549 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Octavian-Curpas Miercuri, 07 Iunie 2017

Etichete pentru acest articol:

sistem de invatamant



S-ar putea sa va intereseze si:

Astazi, 31 0ctombrie 2012, este marcata Ziua Internationala a Marii Negre, adoptata pe 31 [..]
citeste si comenteaza
Nu numai ca locurile de munca in ziua de astazi sunt jumatate promise si aranjate iar [..]
citeste si comenteaza
Se apropie sfarsitul de an scolar. Elevii de liceu care au terminat clasa a XII-a au [..]
citeste si comenteaza
Arta este o forma de exprimare, exact asa cum sunt si cuvintele. Este important ca si [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Dumitru Sinu impreuna cu domnul Rosetti, profesorul Ene, Titi Filip, Eugen Stefanescu si Radu [..]
citeste si comenteaza
Caz de disparitie misterioasa a unui roman in SUA. Pe 3 mai 2013, se implinesc sapte ani de la [..]
citeste si comenteaza
Preocuparile din ultima vreme referitoare la viata romanilor care au parasit Romania imediat dupa [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate